Cum faci să ai un prieten necuvântător EDUCAT. Află trucurile simple ale experților de la Clubul de Excelență Canină Patrocle, Brașov. Marius Munteanu, de la Clubul…
Cum învăţ puiul de câine să-şi facă nevoile pe covoraşe absorbante? Dacă tocmai ai adus acasă un nou membru și își face nevoile peste…
Secrete de la specialiști: Cum educi un câine pe care tocmai l-ai adoptat! Înainte de a adopta un câine este bine sa aveți foarte clar…
A crește, a educa un câine înseamnă integrarea lui în mediul social. Mai mult, îi sporim toleranța la manipulări, îi ușurăm comunicarea, îi reducem…
E bine pentru copii să aibă animale de companie, dar…Academia Americană de psihiatrie a copilului şi adolescentului încurajează de multă vreme părinţii să îi…
În 2010, a realizat primul implant de stimulator cardiac unei căţeluşe boxer, iar în 2016 a operat o tumoră pe inimă, aflată într-un grad…
Pentru ca un câine educat să se comporte frumos, are nevoie de educație. Asta implică iubire, timp și răbdare. Pentru rezultate cât mai bune,…