Din cuprinsul articolului
Am văzut cu toții sistemul de comunicare al furnicilor în acțiune. Imaginați-vă asta: Vedeți o furnică singuratică care se mișcă pe podeaua bucătăriei. Peste o săptămână, aveți impresia că întreaga colonie și-a instalat tabăra în casa dumneavoastră. Dar, chiar și după ce ați pus capcane, nu reușiți să prindeți decât câteva, iar restul dispar fără urmă.
Cum funcționează comunicarea între furnici de la distanțe mari?
Este vorba de feromonii de semnalizare a pericolului. Acestea sunt indicii chimice pe care furnicile le folosesc pentru a comunica cu suratele lor de cuib. Apoi, cercetătorii încearcă să determine modul în care aceste declanșatoare activează o anumită secțiune a creierului unei furnici, modificând comportamentul întregii colonii.
„Oamenii nu sunt singurele animale cu societăți și sisteme de comunicare complexe”, spune Hart, subliniind că „de-a lungul evoluției, furnicile au dezvoltat sisteme olfactive extrem de complexe în comparație cu alte insecte, ceea ce le permite să comunice folosind multe tipuri diferite de feromoni care pot avea diferite semnificații”.
În esență, furnicile posedă un hub de comunicare unic în creierul lor care este similar cu cel al oamenilor. Acest centru nervos decodifică feromonii de alarmă, sau „semnalele de pericol”, de la alte furnici.
Speciile de furnici folosesc feromoni diferiți pentru a transmite diverse mesaje
Speciile de furnici cu dimensiuni diferite ale coloniilor folosesc feromoni diferiți pentru a transmite diverse mesaje. „În sălbăticie, furnicile raider clonale au, de obicei, o colonie de doar câteva zeci sau sute de indivizi, ceea ce este destul de mic în ceea ce privește coloniile de furnici”, explică Hart.
Acesta ar putea fi motivul pentru care aceste colonii mai mici prezintă „răspunsuri de panică” – obiectivul lor principal este supraviețuirea și nu își pot permite să piardă mulți membri. În schimb, furnicile armatei, verișoarele furnicilor raider clonale, se mândresc cu colonii mult mai mari, ajungând uneori până la sute de mii sau chiar milioane de indivizi, ceea ce le face mai agresive.
Indiferent de specie, furnicile din cadrul unei colonii se segregă în funcție de caste și roluri, fiecare având caracteristici anatomice ușor diferite. Coloniile de furnici, în ciuda existenței lor aparent simple, funcționează pe baza unui sistem complex de comunicare și organizare care seamănă foarte mult cu modul în care funcționează societățile mai mari și mai avansate.
Mai multe despre furnici
Descoperind sistemele olfactive complexe pe care furnicile le-au evoluat și „răspunsurile sofisticate de panică” pe care le pot declanșa, acest studiu ne permite să pătrundem mai adânc în lumea fascinantă și nevăzută a furnicilor.
Nu este vorba doar despre mărimea sau nivelul de agresivitate al unei colonii, ci și despre sistemele complexe de comunicare care stau la baza existenței lor.
Furnicile sunt creaturi fascinante. Ele sunt insecte eusociale din familia Formicidae, care fac parte din ordinul Hymenoptera, care include și albine și viespi. Există peste 12.000 de specii de furnici identificate la nivel mondial, deși estimările sugerează că numărul real de specii ar putea fi mult mai mare, putând depăși 20.000. Ele locuiesc într-o gamă variată de habitate, inclusiv în pajiști, păduri, deșerturi și chiar în climatul rece al Cercului Arctic.
Furnicile, ca toate insectele, au un exoschelet dur care le protejează corpul. Ele au trei părți distincte ale corpului: capul, toracele și abdomenul. Pe cap, au două mandibule puternice pentru a transporta hrana și alte obiecte,
