Sari la conținut
Home » Tu îți hidratezi corect animalul de companie? Câtâ apă trebuie să bea câinele sau pisica, în funcțe de sezon

Tu îți hidratezi corect animalul de companie? Câtâ apă trebuie să bea câinele sau pisica, în funcțe de sezon

Câini și pisici; decodificarea comportamenului

Apa este vitală pentru animale, la fel de bine cum este și pentru noi, oamenii. O cantitate optimă ajută la digestia animalelor, hidratează și menține temperatura normală a corpului. Concret, fiecare funcție vitală a corpului necesită apă.

În lipsa unei hidratări propice câinele sau pisica se pot îmbolnăvii extrem de repede în timp ce organele interne, rinichii și ficatul vor avea de suferit. Prin urmare, pot apărea probleme de sănătate, de la boli renale, la un dezechilibru electrolitic așadar pentru a evita aceste situații neplăcute monitorizați castronul cu apă.

Câtâ apă trebuie să bea un câine

Un câine sănătos trebuie să consume zilnic între 30 și 60 de ml de apă/ kilogram. Însă, apa trebuie să fie întotdeauna curată, limpede. Un câine cu o greutate de 30 de kilograme ar trebui să bea între 900 de ml și 1.8 litri de apă zilnic. În privința puilor de cățel aceștia trebuie să bea aproximativ 120 de ml de apă odată la două ore.

De asemenea, trebuie să știți că sunt anumiți factori care pot influența cât de multă apă beau patrupezii. În funcție de temperatura mediului și de efortul pe care-l depune animalul de companie, pe durata zilei poate fi necesară mai mult apă, care se poate pierde datorită salivării excesive sau a gâfâielii, mai ales pe durata verii, așa că asigurați-vă că patrupedul este hidratat corespunzător.

Cum știți dacă animalul de companie primește suficientă apă

În afară de măsurarea cantității de apă pe care o bea câinele sau pisica, puteți urmări semnele care arată că animalul  de companie este hidratat. Un câine sau o pisică bine hidratat are o elasticitate bună a pielii (dacă trageți de piele, aceasta se aplatizează imediat); gingii roz și umede, ochi strălucitori și luminoși și un nivel bun de energie. Urina unui câine sau a unei pisici hidratate este, de obicei, inodoră și de culoare galben pal sau limpede.

Un câine sau o pisică deshidratată poate fi letargică, ochii pot părea scufundați sau terni, saliva este lipicioasă sau asemănătoare unei frânghii, gingiile sunt mai închise la culoare și uscate, iar elasticitatea pielii este redusă.

Urina unui câine sau a unei pisici deshidratate cu rinichi normali miroase puternic și poate fi galben închis; cu toate acestea, urina câinilor sau pisicilor cu afecțiuni renale poate fi limpede chiar și în cazul deshidratării. Deshidratarea severă poate fi fatală, așa că oferiți cantități mici de apă și sunați imediat medicul veterinar.

Semne că pisica ta bea prea multă apă

În cazul în care o pisică bea prea mult, părinții animalelor de companie pot observa că curăță mai des litiera sau că pisica stă brusc tot timpul lângă bolul de apă. Multe dintre motivele pentru care o pisică va bea prea mult sunt aceleași ca la câini; totuși, cele mai frecvente motive sunt bolile renale, diabetul, cancerul și hipertiroidismul. Dacă observați lacuri în litieră sau dacă pisica golește castronul de apă, faceți o programare la medicul veterinar pentru ca pisica dvs. să fie verificată cât mai curând posibil.