Stepan, cel mai celebru motan din Ucraina, a strâns donații în valoare de 15 mii de dolari pentru ajutorarea animalelor aflate la nevoie. Este una dintre cele mai celebre feline din lume, iar la începutul războiului a plecat din țara sa, împreună cu stăpâna.

Aceștia și-au ales ca țară de destinație Franța, după ce au fugit din calea bombardamentelor, unde au locuit până recent, când au luat hotărârea să se întoarcă în Ucraina.

Motănelul a adunat 15 mii de dolari din donații, cât timp a stat în străinătate

Pisica Stepan, pe lângă faptul că s-a relaxat, a și muncit cât timp a fost în Franța. Animăluțul a depus efort cot la cot cu stăpâna sa, iar rezultatul a fost unul pe măsură, reușind să strângă suma de 15 mii de euro.

Donațiile au fost realizate cu scopul de a ajuta animalele aflate la nevoie din Ucraina, cele care au nevoie de hrană și medicamente că să poată supraviețui, astfel încât viața să nu le fie pusă în pericol.

Cei doi, motănelul și stăpâna, s-au hotărât să se întoarcă pe meleaguri natale, după mai mult de jumătate de an de când situația dificilă din Ucraina i-a forțat să își facă bagajele și să părăsească țara.

Odată cu trecerea timpului, Stepan s-a maturizat și și-a găsit și o iubită cât timp a fost plecat pe tărâmuri franceze, semn că plecarea în străinătate a fost de bun augur. Bineînțeles că nu avea cum să își părăsească iubita, astfel că a ales să o ia cu el în Ucraina, promițându-i că va avea grijă de ea.

Stepan, cel mai celebru motan din Ucraina, are 1,3 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, acolo unde stăpâna lui se ocupă de postarea pozelor cu motanul, fiind surprins în cele mai inedite ipostaze care fac deliciul publicului.

Pentru că are o comunitate atât de importantă de fani, proprietara vrea să facă și mai mult bine celor aflați la nevoie, continuând să strângă donații.

„Acest lucru este cu adevărat grozav, vă mulțumesc tuturor pentru bunătatea și sprijinul vostru. Prin urmare, anunțăm o nouă strângere de fonduri pentru nevoile animalelor”, a spus proprietara pisicii, pe nume Anna, potrivit wowbiz.ro.