O pisică a fost „asfaltată”, după ce fisura prin care a intrat să își facă culcuș în spațiul tehnic al podului Izvor din București, a fost reparată. Ulterior, felina a fost scoasă de acolo de Poliția Locală a Municipiului București după aproximativ cinci zile de captivitate.

Pisica blocată sub planșeul Podului Izvor din Capitală a fost eliberată, luni seara. Ea s-a adăpostit acolo după ce a intrat printr-o gaură care se afla la marginea trotuarului, în urmă cu cinci zile.

Fisura a fost acoperită cu ocazia unor lucrări de reparații

Întrucât gaura a fost astupată în urma unor lucrări în zonă, o pisică a fost „asfaltată”,practic fiind prinsă în interiorul planșeului de beton. S-a aflat de incident și s-a putut interveni pentru scoaterea animalului de acolo, după ce câțiva oameni, îngrijorați de soarta felinei, au alertat Poliția Locală a Municipiului București.

Intervenția a durat cateva ore, nu a fost un caz simplu, însă, din fericire, animalul a reușit să iasă „din capcană” și să fie în condiții de siguranță. A fost nevoie de un efort comun susținut pentru a rezolva această problemă, fiind mobilizați mai mulți angajați ai unor instituții publice, cum ar fi polițiști, pompieri și lucrători ai Administrației Naționale Apele Române.

„O pisică „asfaltată” sub planșeul Podului Izvor din Capitală a fost salvată, luni seara, după aproape cinci zile de captivitate.

Felina își făcuse culcuș în spațiul tehnic al podului – printre conductele și cablurile subterane ce traversează Splaiul Independenței – în care intra printr-o gaură de la marginea trotuarului. Pentru că fisura a fost acoperită cu ocazia unor lucrări de reparații, pisica a rămas blocată în interiorul planșeului de beton.

Îngrijorați de soarta patrupedului, câțiva iubitori de animale au alertat Poliția Locală a Municipiului București. După mai multe ore de intervenție, la care – alături de polițiști locali ai D.G.P.L.C.M.B.- au participat și angajați I.S.U.B.I.F și lucrători ai Administrației Naționale Apele Române, pisica a reușit să iasă „din capcană” și să fie preluată în condiții de siguranță”, a precizat Poliția Locală București pe pagina de facebook.