Statutul omului de „super-pradator unic” in regnul animal este explicat pe larg intr-un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Victoria din Canada, publicat recent, potrivit Mediafax, in revista Science, informeaza bbc.com.
Aceasta analiza stiintifica realizata pe baza unor date globale a subliniat caracterul nemilos al practicilor de vanatoare folosite de oameni si impactul pe care acestea le au asupra vanatului.
Studiul a aratat faptul ca, in general, oamenii elimina populatiile adulte de pesti de 14 ori mai repede decat o fac animalele marine.
Pe uscat, oamenii ucid specii carnivore din varful lantului trofic, precum ursi, lupi si lei, de noua ori mai repede decat rata de autocanibalism inregistrata in randul acelor specii.
Dar, probabil, observatia cea mai uluitoare facuta de acest studiu, spune Chris Darimont, coordonatorul cercetarii, vizeaza felul in care oamenii se concentreaza pe uciderea prazii adulte.
Acest detaliu reprezinta o diferenta majora in comparatie cu ceea ce se intampla in restul regnului animal, in care reprezentantii tineri dintr-o specie sunt aceia care sunt cel mai des vanati.
Fenomenul poate fi explicat partial prin instrumentele pe care vanatorii umani pot, in exclusivitate, sa le foloseasca.
Oamenii pot sa doboare prada adulta cu un cost minimal si sa obtina astfel o recompensa maximala, pe termen scurt, a explicat profesorul Darimont de la Universitatea Victoria din Canada.
„Tehnologia avansata de ucidere ii scuteste pe oameni de folosirea vechilor metode de vanatoare, care erau periculoase”, a spus coordonatorul studiului.
„Vanatorii captureaza mamifere cu gloante si pesti cu carlige si plasa. Isi asuma un risc minimal in comparatie cu pradatorii non-umani, in special fata de carnivorele terestre, care sunt adeseori ranite in timp ce vaneaza si care duc, din acest punct de vedere, o viata periculoasa”, a adaugat el.
Aceasta concentrare a oamenilor pe vanat adult si de talie mare declanseaza extinctii ale speciilor, alaturi de o modificare a modelului evolutiv catre specii de pesti mai mici, intrerupand totodata lantul trofic global.
Profesorul Tom Reimchen, coautor al studiului, a utilizat o analogie financiara pentru a explica mai bine consecintele duunatoare ale vanatorii tintite pe populatiile adulte.
Tom Reichman spune ca adultii reprezinta „capitalul reproductiv” al unui biosistem – echivalentul unui capital tinut intr-un cont bancar sau intr-un fond de pensie. Profesorul canadian considera ca oamenii comit o eroare majora atunci cand „mananca” din acel capital, in loc sa traiasca din „dobanda” – exemplare tinere, pe care majoritatea speciilor le produc in numar colosal de mare, tocmai pentru ca orice specie se asteapta ca un procent insemnat din totalul puilor sa fie sortiti pieirii inca de la nastere, prin vanatoare, foamete, boli si accidente.
Preferinta oamenilor pentru prada adulta nu este o strategie sustenabila pe termen lung, potrivit principiilor fundamentale ale biologiei. „Intr-un numar coplesitor de cazuri, pe masura ce pestii se maturizeaza, ei devin mai fertili. Produc mai multe icre, au mai multi pui, si, de fapt, in multe cazuri, multi dintre acei pui au sanse mai mari sa supravietuiasca si sa se reproduca la randul lor”, a explicat profesorul Darimont.
„Asadar, cand un pradator vizeaza segmentul matur, reproductiv, dintr-o specie si, in special, animalele cele mai fecunde din acele populatii, ei diminueaza considerabil capacitatea reproductiva a populatiilor respective”, a mai spus acesta.
In mediul lor natural, populatiile de pradatori scad atunci cand prada este putina. Tehnologia i-a ajutat pe oameni sa depaseasca aceasta conditionare.
Cu toate acestea, masurile standard de conservare din zilele noastre au la baza notiunea potrivit careia puii trebuie scutiti si lasati in libertate, pentru a asigura un numar robust de animale pentru generatiile urmatoare. Plasele de pescuit sunt adeseori realizate pentru a sprijini in mod special aceasta abordare.
O abordare inversata ar ridica o serie de dificultati, insa exista deja solutii tehnice pentru astfel de probleme.
„Exista capcane care definesc intrarea intr-o plasa de pescuit, care exclud cu usurinta pestii dincolo de o anumita marime – cu alte cuvinte, evita capitalul reproductiv”, a spus profesorul Reimchen.
In ceea ce priveste cotele de pescuit si vanatoare, acestea ar trebui calculate cu mai mare atentie, pentru a corespunde cu numerele de animale vanate de pradatorii lor naturali, au spus cercetatorii canadieni.
