Sari la conținut
Home » Un român și cățelul lui i-a cucerit pe spectatorii show-ul America’s Got Talent

Un român și cățelul lui i-a cucerit pe spectatorii show-ul America’s Got Talent

Un român și cățelul lui i-a cucerit pe spectatorii show-ul America’s Got Talent

Un român și cățelul lui i-a cucerit pe spectatorii show-ul America’s Got Talent. Adrian Stoica, pasionat de dresaj canin a câștigat finala care a avut loc miercuri, 27 septembrie.

Adrian și partenerul său de scenă, căţeluşul rasa Border Collie pe nume Hurricane (Uragan), au câştigat trofeul competiţiei şi un cec în valoare de 1.000.000 de dolari.

Numerele de dresaj canin realizate de Adrian Stoica au ridicat în picioare de fiecare dată juriul de la Americas Got Talent. Pe lângă premiul de 1.000.000 de dolari, Adrian Stoica a câştigat şi un show la Las Vegas.

Antrenorul și genialul său Border Collie sunt al doilea act de trucuri cu câini care câștigă show-ul, deoarece Olate Dogs a luat titlul în 2012, în timpul sezonului 7.

Un român și cățelul lui i-a cucerit și pe jurații de la Romanii au talent

Adrian Stoica este un mare iubitor de câini. Acesta este stabilit în Italia unde crește și dresează și alți căței.

„Suntem Adrian Stoica şi Hurricane, venim din Torino. Ea este căţeluşa mea de acasă, mai are încă opt fraţi şi surori”, a spus Adrian Stoica în prezentarea de la Românii au talent de anul trecut.

Andi Moisescu a fost cu adevărat captivat de performanța celor doi.

„Mi se pare că ai punctat foarte bine toate abilităţile, şi ale tale, şi ale ei. Ai reuşit să faci spectacol în 3 minute, ceea ce este mare lucru”, a spus Andi Moisescu, în comentariile făcute după momentul lui Adrian Stoica şi Hurricane pe scena de la Românii au talent.

Un român și cățelul lui, cină romantică cu Sofia Vergara

În etapa finală, Stoica și câinele său, Hurricane, au prezentat un act despre o cină romantică. Câinele a interpretat rolul „ajutorului îndrăgostitului”, în timp ce Adrian Stoica s-a pregătit pentru o scenă de cină romantică fictivă cu Sofia Vergara.

Frumoasa actriță, aflată în juriu, n-a bănuit nicio secundă că va fi implicată în momentul pregătit de Stoica. Sofia Vergara s-a alăturat lor pe scenă și a răsfățat cățelușa cu un sărut.

„A fost adorabil. Câinele te-a învățat niște trucuri bune”, a declarat actrița în uralele publicului.

Safia Vergara
Sofia Vergara
Foto: Instagram Sofia Vergara

„A fost ca şi cum câinele a jucat într-o piesă de teatru. Chiar noaptea trecută m-am uitat la Beverly Hills Chihuahua, iar Hurricane este mai bun decât orice câine din filmul ăla. Deci e clar că ar trebui să joace într-un film sau musical, pentru că e un star”, a declarat Simon Cowell, potrivit USA Today. (Pagina de Media)

Adrian Stoica, în vârstă de 45 de ani, s-a născut în pitorescul Brașov, dar trăiește în Italia de 20 de ani și are o conexiune unică cu câinii. A fost format în dresaj și este expert național în disc dog în Italia. Pentru el, câinii sunt totul: colegi, familie și prieteni, iar comunicarea cu ei este ca și cum ar vorbi cu oamenii, scrie Protv.ro.