Sari la conținut
Home » Recensământul urșilor din România, startul unui masacru? Ce își dorește Kelemen Hunor

Recensământul urșilor din România, startul unui masacru? Ce își dorește Kelemen Hunor

  • de

Recensământul urșilor din România, startul unui masacru? Ce își dorește Kelemen Hunor în viitorul apropiat.

Decizia va fi luată după ce se va realiza un recensământ la nivel național!

Într-un interviu acordat digi24.ro, Kelemen Hunor a discutat despre „problema” urșilor de la noi din țară. Astfel, el își dorește un recensământ care să afle cu exactitate populația de urși, iar mai apoi să fie luată o decizie pe baza unor cifre reale:

„Totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. În primul rând trebuie să vedem cât de mare este populația de urși. În acest moment nimeni nu știe. Sunt evaluări diferite. Ministerul Mediului va face un „recensământ” al populației de urși și vom vedea dacă sunt 6.000, 6.500, 7.000, 7.300, fiindcă oricum este o populație mult mai mare decât habitatul pentru acest animal”,  a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Vicepremierul consideră că urșii pun în pericol locuitorii din Harghita, Covasna, Mureș Brașov, Prahova și Sibiu:

„Este pe vârful piramidei, în afară de om nu are niciun dușman și trebuie să vedem cum gestionăm, fiindcă din 2015, sau din 2016 există niște restricții și vedem că intră în zona locuită de oameni, în mediul rural, în mediul urban, apar peste tot. Deci, în acest moment, în primul rând trebuie să vedem exact care este populația de urși, după aceea care este habitatul, ce poate susține România, și se pot găsi soluții, hai să spunem așa, corecte și din punctul de vedere al populației de urși, dar și din punct de vedere al locuitorilor în zonele unde trăiesc și urșii, mai ales în Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, Prahova, Sibiu. Au apărut urșii deja în Cluj, în Sălaj, unde oamenii nu au văzut de 100 de ani urși decât la grădina zoologică. Acum sunt urși. Acest lucru înseamnă că s-au înmulțit și ocupă și habitate unde nu au trăit până acum. Nu este o temă a UDMR. Este o temă pentru fiecare om a cărui viață îi este pusă în pericol”, a adăugat acesta.

„Nu am fost aleși de urși”!

Apărarea oamenilor vine pe primul loc, iar liderul UDMR își dorește un echilibru în această privință:

„Aici nu e o chestiune de UDMR sau ne-UDMR. Mergeți la mine în Harghita, la Cârța, și vedeți înregistrarea în curtea școlii noaptea, că-s camere. Și veți vedea cum sare ursul în curtea școlii noaptea, se uită la tomberon, tomberonul este gol, nu găsește mâncare, pleacă. Și ce face copilul dacă ursul sare gardul ziua, și nu noaptea. Deci sunt lucruri despre care trebuie să discutăm. Totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. Nu împotriva urșilor, ci în apărarea oamenilor”, a declarat vicepremierul.