Sari la conținut
Home » Proprietarii de animale NU vor mai putea face asta în România

Proprietarii de animale NU vor mai putea face asta în România

Proprietarii de animale NU vor mai putea face asta în România în urma recentului caz în care un cal a murit în urma efortului excesiv la care a fost supus.

Un proiect legislativ  aflat în dezbatere propune interzicerea concursurilor și spectacolelor în care animalele sunt supuse unui efort excesiv, cu sancțiuni care pot ajunge până la închisoare. Tradițiile nu vor mai putea justifica astfel de practici, considerate crude și inacceptabile.

Proprietarii de animale NU vor mai putea participa cu acestea la competițiile cu efort excesiv

Un proiect legislativ nou, aflat în dezbatere publică, propune interzicerea tuturor formelor de competiții, spectacole sau demonstrații în care animalele sunt supuse unor eforturi ce le depășesc capacitățile naturale, riscând suferința, stresul sau chiar moartea, informează Capital.ro

Aceste practici, încă întâlnite în diverse zone ale țării, ar putea deveni infracțiuni cu sancțiuni severe, inclusiv amenzi consistente și pedepse cu închisoarea.

Proiectul legislativ arată că tradițiile nu mai pot justifica cruzimea

Măsura vizează în mod special așa-numitele „concursuri de tracțiune cu cai” și alte evenimente similare, în care animalele sunt forțate să transporte greutăți disproporționate în condiții adesea dure, cu scop recreativ sau sub pretextul unor tradiții locale.

Efortul excesiv este definit clar ca orice activitate care cauzează animalului suferință fizică, stres sau epuizare, indiferent de cât durează sau cât de intens este. În plus, proiectul respinge utilizarea argumentelor culturale, religioase sau tradiționale pentru justificarea acestor practici.

Proiectul atrage atenția că legislația actuală nu interzice explicit astfel de manifestări, ceea ce lasă loc abuzurilor și perpetuării unor practici considerate crude și inacceptabile într-o societate modernă.

 

Proprietarii de animale și organizatorii de evenimente specifice vor fi obligați să obțină aviz de la Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Pentru protecția animalelor, autoritățile locale și organizatorii vor trebui să obțină avizul obligatoriu al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor înainte de a putea desfășura orice eveniment care implică animale. În lipsa acestui aviz, evenimentul va fi ilegal.

Nerespectarea regulilor va atrage amenzi între 3.000 și 12.000 de lei, iar pentru faptele repetate sau în caz de deces al animalului, sancțiunile vor crește semnificativ, ajungând până la 50.000 de lei, interdicția organizării de evenimente cu animale pentru până la cinci ani și chiar pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Un registru național pentru monitorizarea agresorilor

O altă noutate este instituirea unui Registru Național al persoanelor sancționate pentru cruzime față de animale. Acesta va fi un sistem digital gestionat de Autoritatea Sanitară Veterinară în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, care va centraliza toate cazurile contravenționale și penale în domeniul protecției animalelor.

Obligatoriu pentru proprietarii de animale. Pe lângă măsurile legislative, proiectul impune și implicarea mass-media publice: Radioul și Televiziunea Română vor introduce în programe campanii și emisiuni dedicate educației privind respectul față de animale și informării corecte despre obligațiile legale ale deținătorilor, precum și riscurile abuzurilor și neglijenței.