Sari la conținut
Home » Pisica nu poate face carii. Lucruri interesante despre dinții mustăcioaselor cu nouă vieți

Pisica nu poate face carii. Lucruri interesante despre dinții mustăcioaselor cu nouă vieți

pisică agresivă

Gura unei pisici reprezintă pentru majoritatea stăpânilor un mare mister dat fiind faptul că nimeni nu se încumetă să deschidă cavitatea bucală a felinei și să arunce o privire. Acest lucru revine în mod particular medicului veterinar. 

Însă, acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să fiți la curent cu situația dentară a pisicii dumneavoastră, mai ales că igiena orală reprezintă o condiție vitală pentru menținerea sănătății și bunăstării generale a mustăcioasei.

Pisica are 30 de dinți permanenți

Deși aspectul fizic al dinților noștri diferă față de cei ai pisicilor, trebuie să știți că, atât noi cât și ele avem dentiție difiodontă. Acest lucru s-ar traduce prin faptul că venim la pachet cu două tipuri de dinți (temporari și permanenți). 

O primă particularitate ține de faptul  că dentiția unei pisici nu are aceeași cronologie cu cea a unui om. Altfel spus, pisicile se nasc fără dințișorii, dar în primele două săptămâni de viață încep să-i crească dințișorii din lapte, după care la vârsta de trei luni, încep să-i cadă, făcând loc celor permanenți. Cu o îngrijire adecvată, pisica se poate bucura de dinții permanenți pentru tot restul celor „nouă” vieți.

Spre deosebire de noi oamenii, care avem 30 de dinți permanenți, felinele dețin 26 de dinți temporari și 30 permanenți. Ce-a de-a doua particularitate constă în faptul că formele coroanei dinților de pisică sunt construiți pentru a reflecta funcția unui carnivor desăvârșit. Sunt concepuți pentru a reteza și sfâșia prada. Caninii săi superiori sunt adaptați pentru a penetra prada. 

În privința incisivilor, dințișorii aceia minusculi, poziționați în partea frontală a cavității bucale, sunt nefolositori atunci când vine vorba de vânătoare. Însă, nu înseamnă că sunt inutili. Rolul incisivilor este acela de a ridica diferite obiecte sau pentru a-și roade ghearele sau pentru înlăturarea reziduurilor dintre unghii.

Pisica nu poate face carii

Din fericire pentru pisici, acestea nu dezvoltă carii asemenea celor pe care le fac oamenii. De ce? Pentru că forma dinților nu prezintă suprafețe orizontale pe molari, prin urmare, nu dezvoltă leziuni care să evolueze în carii. 

Bacteriile responsabile pentru apariția cariilor nu se dezvoltă pe suprafețele orizontale. Chiar și în aceste condiții acest lucru nu înseamnă că felinele sunt imune în fața bolilor provocate de o igienă dentară precară. Pisicile pot contracta boala parodontală, o afecțiune care structura gingiilor să slăbească. De asemenea, mai pot suferi și de gingivostomatita și cancer bucal, două inflamații orale extrem de severe.

Resorbția dentară este o altă afecțiune la care pisicile pot fi predispuse și care se manifestă prin structurile din unul sau mai mulți dinți se retrag, iar în cele din urmă sunt înlocuite cu un material similar osului. Este destul de dureros pentru pisici, iar identificare resorbției dentare este greoaie din cauza faptului că simptomele variază de la o perforație a dintelui până la un o pată roșie la linia gingiei. De regulă, medicul veterinar recomandă extracția dintelui.

Pisicile sunt recunoscute pentru faptul că își ascund cu măiestrie durerea. În situația în care, din diferite motive pisica dumneavoastră rămâne fără dinți din diferite motive nu ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare deoarece pot mânca în continuare, indiferent că are în meniu hrană umedă sau uscată. Pentru prevenire problemelor de igienă orală este recomandat să periați zilnic dinții pisicii, deși pare greu de crezut dresarea în acest sens este posibilă. Informații culese de pe portalul E-vet.ro.