Sari la conținut
Home » O indiancă s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru. A reușit să își salveze și copilul de 15 luni

O indiancă s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru. A reușit să își salveze și copilul de 15 luni

O indiancă s-a luptat cu mâinile goale, reușind să se salveze pe ea şi pe fiul ei în vârstă de 15 luni, din ghearele unui tigru. Femeia a făcut tot ce a fost posibil pentru a se apăra cu mâinile goale pe ea și pe fiul ei.

Mamele, instinctele lor și voința lor de a-și proteja copiii sunt pur și simplu incredibile. Acest instinct parental incontestabil a fost demonstrat încă o dată când o mamă indiană s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-și salva copilul mic din ghearele acestuia, a declarat miercuri un oficial.

Femeia a ieșit cu fiul ei din casă în momentul în care a fost atacată

Archana Choudhary a ieșit din casa ei împreună cu fiul de 15 luni, iar un tigru, despre care se crede că s-ar fi rătăcit din rezervația de tigri Bandhavgarh din apropiere, s-a năpustit asupra lor, a declarat pentru AFP un oficial local, Sanjeev Shrivastava.

Acesta a atacat și a încercat să-și înfingă dinții în capul copilului, dar mama a sărit în ajutor, a spus el. Tigrul a continuat să îi atace, până când au intervenit sătenii care au fost alertați de țipetele femeii.

Până la urmă, tigrul a fost alungat și s-a ascuns într-o pădure din apropiere.

Mama este la spital, în timp ce copilul s-a ales cu zgârieturi în zona capului

Femeia s-a luptat cu mâinile goale cu tigrul, iar în urma acestui atac s-a ales cu plămânii perforați și răni la nivelul abdomenului, însă este în afara oricărui pericol atât ea, cât și bebelușul.

„Mama a fost internată la spital. Se află acum în afara oricărui pericol şi se reface. Bebeluşul se simte şi el bine”, a precizat Sanjeev Shrivastava.

Cotidianul Times of India a afirmat că este în desfășurare o acțiune de căutare a tigrului care are ca scop să-l ajute pe animal să se întoarcă pe teritoriul său. Oamenii au fost atenționați să rămână în case pe timpul nopții.

Conflictele dintre oameni și animale se multiplică pe fondul expanisunii urbane

Conflictele dintre oameni și animale se intensifică în Asia de Sud, pe măsură ce se intensifică expanisunea urbană și se pierd tot mai multe suprafețe de pădure.

Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri ale tigrilor între 2014 și 2019 în India, potrivit cifrelor guvernamentale.

Mai mult de 200 de tigri au fost uciși de braconieri sau prin electrocutare între 2012 și 2018, mai  arată datele, potrivit Daily Sabah.

India găzduiește aproximativ 70% din tigrii aflați în lume, iar populația acestor animale a fost estimată la 2.967 de exemplare în 2018.