Motivul pentru care pisicile urmăresc fiecare mișcare a oamenilor!

Pisicile dau dovadă de o gândire extrem de profundă!

Studiile specialiștilor din ultima perioadă au adus la iveală motivul pentru care pisicile își urmăresc stăpânii peste tot în casă! Se pare că animalele domestice păstrează o reprezentare mintală a stăpânilor, chiar și în momentul în care nu îi pot vedea.

„Se mai spune că pisicile nu sunt la fel de interesate de stăpânii lor cum sunt câinii, însă noi am avut dubii în această privință”, a spus dr. Saho Takagi de la Universitatea din Kyoto, Japonia.

Studiul a fost efectuat pe 50 de pisici domestice, închise individual într-o cameră. Ulterior, felinele au auzit prin intermediul unui difuzor situat în partea opusă a camerei în care se aflau, vocea stăpânului, urmată de vocea unui străin.

„Acea conștientizare a mișcării, urmărirea lucrurilor pe care nu le pot vedea, este crucială pentru supraviețuirea pisicilor”, a spus Roger Tabor, biolog și prezentator al unei emisiuni despre pisici, potrivit The Guardian.

Opt observatori umani au clasificat nivelul de surprindere al pisicilor bazându-se pe mișcările urechilor și a capului. Doar atunci când vocea stăpânului a apărut în cameră, ca și cum s-ar fi teleportat acolo, pisicile au părut confuze, potrivit informațiile preluate de platforma descopera.ro.

„Acest studiu arată că felinele pot identifica mental locația lor în funcție de vocea stăpânului. Asta sugerează că pisicile au abilitatea de a-și imagina ceea ce este invizibil. Pisicile ar putea avea o minte mult mai profundă decât am fi crezut”, a spus Takagi.

pisică
pisică

Curios este că pisicile nu au arătat aceeași surprindere atunci când vocile stăpânilor au fost înlocuite cu sunete electronice și mieunatul altor pisici.

„Mieunatul pe care l-am folosit în acest studiu este un semnal vocal emis doar pentru umani, cu excepția puilor de pisică. S-ar putea ca pisicile să nu fie capabile să identifice indivizii de la mieunatul altor indivizi”, a mai spus Takagi.

Doriti sa primiti notificari cu stirile animalzoo.ro? Abonati-va acum si va vom tine la curent cu ultimele noutati. Nu Da