Sari la conținut
Home » Patrupezii pot face artroză? Care sunt simptomele?

Patrupezii pot face artroză? Care sunt simptomele?

Cum îmi dau seama dacă câinele meu a făcut febră?

Patrupezii pot face artroză? Artroza și osteoartrita sunt tulburări complexe care implică degradarea articulațiilor și a cartilajelor care protejează suprafețele osoase în articulații, provocând inflamație și disconfort.

Aceste condiții pot să apară atât la câini, cât și la pisici, de obicei ca rezultat al uzurii naturale a articulațiilor în timpul vieții. Există și factori care pot accelera acest proces, cum ar fi predispoziția genetică, traumatismele sau alți factori specifici.

Patrupezii pot face artroză?

Sezonul rece poate agrava simptomele artrozei și osteoartritei la animalele de companie. Temperaturile scăzute și umiditatea pot duce la rigiditate și disconfort crescut al articulațiilor.

În timpul iernii, câinii și pisicile pot reduce activitatea fizică. Ceea ce poate duce la creșterea în greutate și, implicit, la o presiune suplimentară asupra articulațiilor.

Durerea articulară poate afecta semnificativ calitatea vieții animalelor de companie și poate necesita intervenție medicală.

Există numeroase suplimente disponibile, concepute special pentru a sprijini sănătatea articulațiilor câinilor și pisicilor, contribuind astfel la reducerea disconfortului articular.

Aceste suplimente conțin adesea ingrediente precum condroitina, glucozamina, uleiul de pește și altele. Pot ajuta la combaterea inflamației și la îmbunătățirea mobilității.

Consultarea cu medicul veterinar pentru a obține sfaturi cu privire la administrarea acestor suplimente poate fi benefică.

Acest supliment are potențialul de a sprijini sinteza lichidului sinovial

Condroitina, prezentă în mod natural în cartilajul articular, acționează ca un agent antiinflamator și ajută la menținerea sănătății articulațiilor.

Acest supliment are potențialul de a sprijini sinteza lichidului sinovial. Și de a încetini procesul de degradare a cartilajelor.

Glucozamina, un amino-zahăr esențial, contribuie la producerea de glicozaminoglicani (GAGs), componente esențiale ale cartilajului articular.

Acest supliment poate susține procesele naturale de reparare a cartilajelor, îmbunătățind mobilitatea și reducând disconfortul articular.

Uleiul de pește este adesea recomandat datorită conținutului său bogat în acizi grași omega-3, în special acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA).

Acești acizi grași omega-3 pot avea efecte antiinflamatorii

Acești acizi grași omega-3 pot avea efecte antiinflamatorii semnificative. Pot sprijini sănătatea articulațiilor, reducând disconfortul și inflamația.

În plus față de suplimente, există acum opțiuni avansate de tratament pentru animalele de companie care suferă de artroză și osteoartrită.

Terapia cu anticorpi monoclonali este o abordare revoluționară care utilizează proteine specifice pentru a bloca Factorul de Creștere a Nervilor (FCN). O substanță responsabilă de declanșarea durerii și inflamației în cazul osteoartritei.

Aceste tratamente sunt administrate sub formă de injecții lunare. Pot aduce beneficii semnificative în reducerea disconfortului articular, fiind o opțiune valoroasă, în special pentru animalele de vârstă înaintată.

Orice intervenție medicală sau administrare de suplimente trebuie efectuată sub supravegherea unui medic veterinar pentru a se asigura că sunt adecvate pentru animalul tău de companie, conform petsland.ro.