Sari la conținut
Home » Descoperirea tulburătoare! Ce au găsit cercetătorii în Groapa Marianelor

Descoperirea tulburătoare! Ce au găsit cercetătorii în Groapa Marianelor

Descoperirea tulburătoare! Cercetătorii nu se așteptau la asta. O filmarea realizată de pe un submersibil arată că Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe planetă (10.994 metri),  este plin de gunoaie create de om.

Printre obiectele descoperite de cercetători se numără o anvelopă, o maşină de spălat, o oală, pungi de plastic, PET-uri, conserve şi un butoi metalic.

Unii spun că aceste gunoaie au fost aruncate de pe navele maritime, iar alţii spun că au fost duse acolo de uragane.

Din nefericire, în fiecare an, 8 milioane de tone  de plastic, cele mai dăunătoare materiale create de om, ajung în oceanele lumii.

În acest sens, oamenii au început să ia măsuri pentru a reduce consumul de plastic și sticlă, un alt material poluant. O marcă de whisky cu o vechime de peste 200 de ani va fi vândută în sticle realizate din carton, iar o marca de bere va putea fi achiziționată în ambalaje realizat dintr-un plastic eco nou, bazat pe plante, potrivit go4it.ro.