Categories: Lumea animalelor

Descoperire de ultimă oră. Anomalie inexplicabilă. Cercetătorii sunt uimiți

Descoperire de ultimă oră. Autorităţile au făcut publică o descoperire de ultimă oră. Mai exact, au publicat imagini cu o reptilă neobişnuită, descoperită de pădurarii din Teritoriul de Nord al Australiei, relatează livescience.com.

Reprezentanţii parcului Teritoriului de Nord din Australia au publicat imagini pe Facebook cu un piton care avea trei ochi, unul dintre aceştia fiind chiar în mijlocul craniului.Descoperire de ultimă oră. Specialiștii spun că în urma unor investigații amănunțite au aflat că toţi cei trei ochi erau funcţionali.

Experţii dezvăluie că reptila a avut cel mai probabil două capete care s-au unit. Cu toate acestea, radiografia a arătat că şarpele avea un craniu cu o cavitate oculară în plus.

Descoperire de ultimă oră. Am căzut de comun acord că ochiul s-a dezvoltat devreme

„Am căzut de comun acord că ochiul s-a dezvoltat devreme în stadiul embrionar de dezvoltare”, au scris reprezentanţii pe Facebook.

„Este puţin probabil ca această malformaţie să se fi dezvoltat din cauza factorilor ecologici”, adaugă aceştia în postare.Şarpele, denumit „Monty Python”, ar fi fost în vârstă de trei luni, însă a murit la scurt timp după ce a fost descoperit.„Este remarcabil faptul că a supravieţuit atât de mult timp în sălbăticie, în ciuda condiţiei sale. Reptila nu mai reuşea să se hrănească şi a murit săptămâna trecută”, declară pădurarul Ray Chatto pentru postul de ştiri NT News.

 

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ