Sari la conținut
Home » Care este diferența dintre o pisică de companie și o pisică sălbatică?

Care este diferența dintre o pisică de companie și o pisică sălbatică?

Secrete despre pisici: Felinele au fost mai mult îmblânzite decât domesticite; sursă foto: descoperă.ro

O pisică de companie. Majoritatea animalelor domestice arată foarte diferit de strămoșii lor sălbatici. Gândiți-vă la diferențele dintre câini și lupi sau porci și mistreți. Totuși nu este cazul la pisici. Mai ales la o pisică de companie.

Fiecare pisică domestică descinde de fapt din pisica sălbatică africană. O specie foarte atât asemănătoare cu animalele noastre de casă.

Ce e o pisică de companie

Desigur, nu toate pisicile de companie sunt imagini în oglindă ale acestor feline sălbatice. Unele pisici prezintă o multitudine de culori, modele și texturi de păr care nu se întâlnesc la pisicile sălbatice. Altele au trăsături fizice distinctive, cum ar fi picioarele scurte ale pisicilor Munchkins sau fețele alungite ale pisicilor Siameze. Sau au botul turtit ca la persane.

Cu toate acestea, multe dintre pisicile domestice nu se disting practic de pisicile sălbatice. De fapt, doar 13 gene au fost modificate de selecția naturală în timpul procesului de domesticire. Prin contrast, aproape de trei ori mai multe gene s-au schimbat în timpul descendenței câinilor din lupi.

Cât de diferite sunt pisicile domestice de cele sălbatice?

O pisică sălbatică
O pisică sălbatică în pădure

Există doar două moduri de a identifica în mod incontestabil o pisică sălbatică. Puteți măsura dimensiunea creierului său – pisicile domestice, la fel ca și alte animale domestice, au evoluat cu reduceri în părțile creierului asociate cu agresivitatea, frica și reactivitatea generală. Sau puteți măsura lungimea intestinelor sale. Ele sunt mai lungi la pisicile domestice pentru a digera hrana pe bază de legume furnizată de oameni, potrivit livescience.

Cele mai semnificative schimbări evolutive în timpul domesticirii pisicilor implică comportamentul lor social. Atunci când multe pisici domestice trăiesc împreună, ele formează grupuri sociale foarte asemănătoare cu clanurile de lei. Aceste pisici sunt foarte prietenoase – se îngrijesc, se joacă, își alăptează reciproc puii. Ba chiar servesc drept moașe în timpul nașterii. Acest comportament gregar nu seamănă cu cel al pisicii sălbatice africane sau al oricărei alte specii de feline. Iată o caracteristică esențială!