Sari la conținut
Home » Cum și-a salvat stăpânul un câine din rasa Chihuahua

Cum și-a salvat stăpânul un câine din rasa Chihuahua

Cum și-a salvat un câine stăpânul din rasa Chihuahua este o poveste demnă de ub scenariu de film. Un excursionist care a căzut într-o crevasă adâncă de 8 metri, în Elveţia, a fost salvat datorită animalului său de companie, un câine din rasa Chihuahua.

Câinele excursionistului a alarmat salvatori și le-a indicat echipelor de intervenţie locul în care se afla, transmite luni agenţia DPA.

Serviciul local de intervenţie a declarat că bărbatul se plimba alături de câinele său pe gheţarul Fee, lângă staţiunea Saas-Fee din Alpii elveţieni, când a căzut în crevasă printr-un pod de zăpadă, potrivit Agerpres.

El a reuşit să ceară ajutor cu ajutorul unui walkie-talkie, a declarat duminică serviciul de salvare Air Zermatt.

„S-a întâmplat ca o persoană aflată în apropiere să primească apelul de urgenţă, însă nu a reuşit să localizeze locul exact al accidentului”, a adăugat serviciul.

Air Zermatt a precizat că salvatorii au găsit în cele din urmă câinele Chihuahua, care stătea în apropierea găurii „abia vizibile” şi astfel au reuşit să-i salveze rapid stăpânul.

Salvatorii au descris animalul de companie drept un „erou patruped”.

Bărbatul şi câinele său au fost transportaţi la spital pe calea aerului, notează DPA