Din cuprinsul articolului
Alertă printre proprietarii de animale din Satu Mare. Inspectorii de la DSVSA (Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor) au identificat un astfel de caz în localitatea Bercu Roșu.
În aceste condiții, autoritățile județene au fost nevoite să adopte de îndată un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii. De asemenea, inspectorii direcției sanitar veterinare îi îndeamnă pe toți proprietarii de câini și pisici să-și vaccineze în regim de urgență animăluțele pentru ca situația să nu degenereze.
Nicolae Dumuța, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Satu Mare a precizat că de vină pentru apariția focarului de rabie ar fi o vulpe surprinsă într-o gospodărie din localitatea Bercu Nou.
Prin urmare, s-a impus aplicarea „Planului de măsuri pentru focarul de rabie din localitatea Bercu Nou și în zona considerată de risc crescut”, care va fi trimis tuturor Unităților Locale de Sprijin (UAT), către Garda Forestieră Satu Mare, Direcția Silvică Satu Mare dar și către gestionarii fondurilor cinegetice.
Autoritățile au adoptat ca măsuri pentru prevenirea extinderii focarului de rabie, restricționarea, supravegherea precum și identificarea animalelor sălbatice din speciile receptive din localitatea Bercu Nou. Suplimentar, la nivelul comunei Micula, pe fondul riscului epidemiologic crescut, s-a dispus identificarea și gestionarea câinilor fără stăpân.
Rabia este o boală incurabilă, fatală în anumite cazuri atât pentru animalele de companie cât și pentru oameni.Prin urmare, DSVSA solicită stăpânilor să-și vaccineze de urgență pisicuțele și câinii și să consemneze acest lucru în carnetele de sănătate ale animalelor de companie.
Vaccinarea profilactică antirabică a prietenilor cu patru picioare, indiferent că au nouă vieți, coadă mai lungă este obligatorie și revine proprietarului de animale, indiferent dacă este o persoană fizică sau entitate juridică.
Vaccinarea se poate efectua începând cu vârsta de 6 săptămâni și este o procedură care se repetă anula. Ultimul focar de rabie a fost descoperit în luna ianuarie, la nivelul județului Satu Mare în localitatea „Orașu Nou” și în acel caz tot o vulpe a fost infectată, informează presasm.ro.
Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…
Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…
De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…
Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…
De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…
Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…