Din cuprinsul articolului
Un câine a reușit să îi salveze viața stăpânului său aflat în depresie!
Pentru Byron Taylor, un tânăr aflat într-o puternică depresie, viața părea fără sens, intrând într-o stare care era aproape să îi pună sfârșit vieții. În vârstă de 23 de ani, din Gloucester, Marea Britanie, el a fost extrem de afectat atunci când iubita sa a decis să îl părăsească.
Într-o zi, depresia a devenit atât de copleşitoare, încât s-a gândit la ce putea fi mai rău.
„Am avut o relaţie îndelungată cu fosta mea iubită. Şi s-a încheiat foarte prost. A urmat o perioadă foarte dificilă şi am încercat să mă sinucid. Fosta mea m-a părăsit. A fost ceva oribil. A plecat cu toţi banii şi lucrurile mele. Efectiv am pierdut totul. Nu îmi mai puteam permite nici plata chiriei.”
Deşi Taylor era convins că viaţa nu mai merită trăită, din fericire câinele său Geo, în vârstă de 6 ani, era de altă părere.
Taylor avea deja patru căţeluşi acasă pe care îi îngrijea, dar ştia că Geo este ceva special.
Simţind că ceva nu este în regulă cu prietenul său uman, Geo a început să se teamă că proprietarul pe care îl iubea atât de mult îl va lăsa singur în această lume.
Geo este ceea ce Taylor descrie ca fiind un câine „destul de liniştit”, aşa că atunci când patrupedul a înşfăcat ştreangul cu care Taylor intenţiona să-şi pună capăt zilelor, tânărul a fost surprins.
Câinele încerca cu toată ființa sa să îl facă să se răzgândească, iar în cele din urmă a reușit!
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…