Lumea animalelor

Ștefan Mandachi revine în prim-plan. A dat statul în judecată dintr-un motiv senzațional: „Sunt și foarte mulți primari care își bat joc de animale”

Ștefan Mandachi revine în prim-plan. Ștefan-Valentin Mandachi, suceveanul care construit primul metru de autostradă din România, a dat statul român în judecată. El vrea ca toți infractorii care ucid animale, care chinuie animale sau care abandonează animale să plătească pentru faptele lor. În acest sens, românul a trimis și o solicitare pentru înființarea Poliției Animalelor.

Am trimis și o solicitare pentru înființarea Poliției Animalelor.

„Am dat statul român în judecată și am cerut prejudicii de 10.000.000 de euro, la începutul anului, pentru că sunt foarte mulți cetățeni care chinuie animalele, dar sunt și foarte mulți primari care își bat joc de animale. Demersul meu este mult mai vechi. Am trimis și o solicitare pentru înființarea Poliției Animalelor.

Mai mult decât atât, am organizat și un protest în centrul Municipiului Suceava pentru că un „criminal”, așa îl numesc eu, a călcat un cuib de puiuți. Am solicitat să se înființeze cât mai repede Poliția Animalelor ca să poată fi sancționați toți infractorii care ucid animale, care chinui animale sau care abandonează animale”, a mărturisit Ștefan Mandachi, într-un interviu pentru emisiunea News Magazine de la Antena 3.

Recent Posts

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor

Este bine să dăm peşte câinilor şi pisicilor. Peștele constituie o sursă excelentă de proteine…

o zi ago

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

3 zile ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

3 zile ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

3 zile ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

o săptămână ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

o săptămână ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL