Lumea animalelor

”Sânpetru de vară”, ziua în care lupii nu se alungă!

”Sânpetru de vară”, ziua în care lupii nu se alungă! Pe 29 iunie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, iar în jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții.Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu are o dată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de dată variabilă Sfintelor Paști. Anul acesta postul a început duminică, 14 iunie și se termină pe data de 29 iunie.În credința românească străveche, ziua Sfinților Petru și Pavel este cunoscută și sub denumirea de ”Sânpetru de vară”.Alte credințe populare spun că, din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.Citește AICI ce nu trebuie să faci în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

4 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

4 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

o lună ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ