Sari la conținut
Home » S-au luat motanii la harță? Câteva sfaturi pentru a-i separa fără să aibă nimeni de suferit

S-au luat motanii la harță? Câteva sfaturi pentru a-i separa fără să aibă nimeni de suferit

descopera.ro

Îndrăgitele noastre feline, pufoase și mustăcioase, au tendința de a se expune la tot felul de situații care le afectează integritatea. Motivul este unul cât se poate de evident: curiozitatea!

Însă, sunt și anumite cazuri în care stăpânul poate interveni și corecta o asemenea situație. Să luăm de pildă cazul în care ”Garfield” are o confruntare cu ”Tom”. Sar fulgi, atunci când cele două feline își măsoară forțele. După un recital care ar speria și cel mai dur luptător de box, mustăcioasele încep războiul la propriu. Ce trebuie să faceți în aceste situații. 

Cum să te ferești de zgârietura de pisică

Probabil, primul instinct care vă comandă sinapsele este să apucați una dintre scandalagioaice de pielea de la gât, în speranța că veți pune capăt terifiantului dans de gheare și mușcături. O idee nu tocmai inspirată deoarece, în această situație, riscați să deveniți una din victimele colaterale. 

pet.veterinarul.ro
pet.veterinarul.ro

Vă puteți alege cu pielea perforată sau cu o zdravănă zgârietură de pisică, care, ce credeți, se pot infecta. Cine știe, în funcție de gravitatea rănilor veți avea nevoie de antibiotice sau poate chiar suturi.   

Veterinarul Jane Brunt, președintele Asociației Americane pentru Practicienii asupra Felinelor care deține și o activitate specializată pentru feline în Baltimore, ne învață cum ar trebui să intervenim pentru a calma conflictul dintre cele două morocănoase cu două vieți.

În primul rând ”într-o bătaie dintre două pisici, secundele conteaza, deci trebuie sa interveniti repede pentru a reduce excitarea,” spune Dr. Brunt”. ”Pisicile domestice au coloana flexibilă și își pot lovi membrele posterioare cu putere.”

Mergeți la medicul veterinar dacă observați orice leziune

Bine, bine, am înțeles, fiecare pisică își folosește armele pe care le-a primit încă de la naștere pentru a-și menține dreptul la autoconservare intact. Dar ce facem, concret? Păi, indicat este să le distrageți atenția. Fie aruncați o jachetă, un prosop sau o pătură peste pisicile războinice sau le puteți distrage atenția bătând din palme. 

supervetsolutions.ro
supervetsolutions.ro

O altă tactică pe care o puteți folosi constă în lovirea unei oale cu o lingură de lemn, opțiunea finală făceti-le o băiță dacă nu se potolesc. Odată separate, scandalagioaice se vor deplasa în direcții diferite, încercați în acest moment să le separați prin închiderea ușilor și lăsați-le să se calmeze, potrivit pet.veterianrul.ro

După ce s-au liniștit apele, este important să evaluați, cu blândețe, leziunile fiecărei pisici. Veți căută în special semne de sângerare, umflare și leziuni cauzate de mușcăturile și zgârieturile repetate. În acest pas final este important să aveți un ton calm și să vă apropiați de fiecare pisică.

Dacă aveți cum, reduceți și intensitatea luminii. Înfășurați o pisică într-un prosop gros de baie și examinați-o din cap până-n picioare, repetați procedeul și pentru cealaltă felină. Mergeți la medicul veterinar dacă observați orice leziune. Totodată este important să reexaminați pisica și a doua zi deoarece există riscul care după o asemenea altercație să apăra după 1-2 zile abcesele.