Lumea animalelor

Populația de zimbri din România se mărește. Fundația Conservation Carpathia va elibera 12 exemplare în munții Făgăraș

Populația de zimbri din Munții Făgăraș se va mari în următoarele zile. Fundația Conservation Carpathia și-a propus ca în următoarea perioadă să elibereze prin trezi zone, alte 22 de exemplare. Prin urmare, pădurile din munții Făgăraș vor adăposti aproape 60 de exemplare.

Zona amintită devine una dintre cele mai populate locuri cu zimbri. Un număr de 12 exemplare vor pleca dintr-un punct de reintroducere aflat în zona Dobroneagu, comuna Nucșoara.

Munții Făgăraș vor reprezenta casă pentru o familie de 12 zimbri

Uriașele mamifere fac parte din programul de reintroducere dezvoltat de Fundația Conservation Carpathia, derulat prin programul Life al Comisiei Europene. Au fost aduși încă din luna noiembrie a anului trecut și plasați în noul țarc de carantină și climatizare.

Zimbrii au trecut prin mai multe etape de acomodare. Exemplarele provind din rezervații și centre de reproducere din Suedia, Germania și Slovacia.

În acest sens, Victoria Donos, directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia a precizat că „Fundația Conservation Carpathia lansează al treilea punct de reintroducere a zimbrilor în Munții Făgăraș, la Dobroneagu, în apropierea comunei Nucșoara, județul Argeș, de unde 12 zimbri vor fi eliberați, în această primăvară. 

Lansat în 2019, programul de repopulare a Munților Făgăraș cu zimbri mai cuprinde alte două puncte de reintroducere a zimbrilor: Bunea, aflat pe raza comunei Rucăr, și Lerești.

Numărul de zimbri va ajunge la 58 de exemplare

Zonele de reintroducere și de eliberare a zimbrilor sunt situate la distanță de localități, sunt atent studiate, astfel încât specia să aibă condiții optime de trai și de hrană”, potrivit adevărul.ro.

Anterior reintroducerii zimbrilor, în Munții Făgăraș populația zimbrilor nu era mai mare de 36 de exemplare. Pe lângă cei 12 care vor pleca din Nucșoara, vor mai ajunge în zona Făgăraș alte 10 exemplare, în timp ce la Bunea și Lerești, Fundația va trimite câte 5 zimbri în fiecare zonă. Prin urmare, pădurile din Munții Făgăraș vor viețui 58 de exemplare.

Excursia zimbrilor începe într-unul dintre cele trei țarcuri de aclimatizare și carantină dispuse pe proprietățile Fundației Conservation Carpathia.

Odată ce perioada de carantină de 30 de zile s-a consumat, animalele sălbatice sunt transferate în parcul pentru aclimatizare vor poposi până ce vor fi eliberați. Perioada de aclimatizare diferă în funcție de perioada anului în care sunt transferați. Mamiferele pot sta în zona de aclimatizare chiar și șase luni, timp în care se vor adapta noilor condiții de mediu.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ