Sari la conținut
Home » Pisicile negre. Curiozități despre aceste minunate creaturi

Pisicile negre. Curiozități despre aceste minunate creaturi

Pisicile negre au primit o reputație negativă pentru o lungă perioadă de timp, cu toate că în timpul perioadei marcate de glorie a egiptenilor (în jurul anului 3000 î.Hr.), toate pisicile erau onorate și venerate, iar uciderea uneia dintre ele era chiar o infracțiune capitală, însă totul s-a schimbat odată cu  apariția vrăjitoriei în Europa, astfel punându-se capăt oricărei urme de bunăvoință față de aceste minunate creaturi.

Cu toate că ele nu au beneficiat de cea mai bună reputație, dăinuind credința populară cum că ele sunt aducătoare de ghinion, totuși majoritatea iubitorilor de pisici știu că ele sunt feline la fel de minunate ca celelalte. Pisicile negre sunt la fel de drăguțe ca orice altă pisică, iar culoarea blănii lor nu are nimic de-a face cu asta!

Fie că aveți o pisică neagră sau mai multe sau că abia acum învățați despre aceste pisicuțe „întunecate”, ne-ar plăcea să împărtășim cu voi câteva informații interesante despre acestea.

Pisicile negre au fost considerate inițial de egipteni ca fiind aducătoare de noroc. De fapt, ele erau venerate. În timpul Evului Mediu, pisicile negre au fost cumva asociate cu vrăjitoria. De aici a apărut simbolizarea lor ca fiind aducătoare de ghinion. Aceasta a fost accentuată în Statele Unite în timpul proceselor vrăjitoarelor din Salem.

Standardul rasei de pisici Bombay permite o singură culoare

Culorile negre ale blănii apar la o varietate de pisici mixte și de rasă pură, dar rasa de pisici Bombay a fost dezvoltată pentru a semăna în mod special cu o panteră neagră. Este singura rasă de pisici recunoscută în care negrul este singura nuanță permisă.

O pisică neagră pe nume Tommaso este cea mai bogată felină din lume, intrând în Cartea Recordurilor Guinness. Locuiește în Italia, iar când stăpâna sa a murit i-a lăsat 13 milioane de dolari. A fost cândva o pisică fără stăpân salvată de pe străzile Romei. Ce felină norocoasă!

Aceste feline, cât și patrupezii negri, sunt unele dintre cele mai putin adoptate animale de companie din adăposturi. Nimeni nu știe cu adevărat de ce, dar animalele negre au rate de adopție mult mai mici decât orice alt animăluț cu o culoare diferită.

Pisicile negre au aproape întotdeauna ochii galbeni. Acest lucru se datorează melanismului, care produce un exces de melanină – pigmentul întunecat care face ca pisicile să fie negre. Acest pigment face ca ochii lor să fie, de asemenea, de un galben închis. Melanismul este, în esență, opusul albinismului.

Acestea sunt adesea în pericol în preajma Halloween-ului. Acest lucru se datorează faptului că există oameni care manifestă o atitudine nepotrivită cu aceste animale prețioase în numele superstițiilor. De fapt, multe adăposturi nici măcar nu vor adopta pisici negre în săptămânile din preajma Halloween-ului, cu precădere, în SUA.

Pisicile negre sunt la fel ca orice altă pisică. Fiecare dintre ele sunt unice în felul lor și personalitățile lor speciale ar trebui să fie la fel de apreciate. Dacă ai o pisică neagră, probabil că știi deja că sunt la fel de minunate ca și restul felinelor.