Moduri SURPRINZĂTOARE în care un CĂȚEL îți transformă VIAȚA. SPECIALIȘTII SUNT UIMIȚI
Moduri SURPRINZĂTOARE în care un CĂȚEL îți transformă viața!Te întrebi care sunt modurile surprinzătoare în care un cățel poate să-ți transforme viața în bine? Ei bine, să le luăm pe rând: te face mai alturistă, mai fericită și te aută să scapi de sedentarism.Câinilor nu le pasă cum arăţi, de cât de bine te îmbraci sau cât de lung ai părul, ei te iubesc necondiţionat pentru ceea ce eşti şi acest lucru, pe lângă simplă lor prezenţa în casă ta, îţi va influenţă viaţă în mod pozitiv.Nu spunem noi asta, ci doctorul Thomas Lee, editor şef al revistei Harvad Heart Letter, în acest studiu, care sugerează faptul că avantajele respective se concretizează în logevitatea stăpânului şi într-un psihic mai sănătos.Iată, deci, ce transformări importante în viaţă ta presupune un astfel de animal de companie şi cum poţi să-ţi arăţi recunoştinţă faţă de acesta.1. Te face mai altruistăPutem spune că a avea grijă de un patruped este aproape identic ca şi cum ai avea grijă de un bebeluș. Nu numai că are nevoie de afecţiune în mod constant, dar trebuie să ai grijă să-i dai de mâncare, să-l plimbi, să-l speli şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, viaţă ta nu va mai constă doar în propria-ţi bunăstare, ci va trebui să te gândeşti mereu şi la câinele tău. Vei dobândi, astfel, o trăsătură de caracter esenţială, altruismul.Dacă vrei să faci ceva pentru prietenul tău cel mai bun, fără a primi ceva în schimb, poţi să-i schimbi sortimentul de mâncare şi să-i răsfeţi papilele gustative cu ceva nou, care să-l facă să dea din codiţă de fericire. De exemplu, aceste tipuri de pachete de mâncare pentru câini conţin o varietate de ingrediente proaspete, de la cărnuri cu gust natural irezistibil, până la legume şi fructe pline de vitamine care îi vor îmbunătăţi căţeluşului tău tranzitul digestiv.2. Te face mai fericităNu-i așa că un căţe simpatic te face să zâmbeşti chiar şi atunci când toate merg pe dos. De fapt, acest lucru chiar este demonstrat ştiinţific într-un studiu realizat de un student al Universităţii Azabu din Japonia. Rezultatele arată că doar uitându-te la câinele tău, organismul va produce mai multă oxitocina, substanţă care este cunoscută drept hormonul fericiriii. Acest lucru previne depresia şi, în general, favorizează energia pozitivă.Fă-l şi tu la fel de fericit pe căţeluşul tău cumpărându-i o jucărioară nouă, pentru câini, sau chiar învăţându-l nişte trucuri noi, precum să dea noroc, să se rostogolească la comandă sau să vină după ţine atunci când îi faci semn.Așadar, câinii adoră să înveţe lucruri noi şi, îmai mult, se va bucură nespus că petrece mai mult timp cu tine.3. Te ajută să faci mişcareCâteodată, poate fi o povara să ieşi din casă atât de des că să-ţi scoţi căţeluşul la plimbare, dar studiile arată că eşti mult mai activ decât oamenii care nu au un câine. Cercetătorii de la Universitatea din Statul Michigan, SUA, au demonstrat că este cu 35% mai probabil că oamenii care au câine să îşi atingă obiectivele în ceea ce priveşte fitnessul decât cei care nu au.Că să-i arăţi căţeluşului tău cât de mult îl iubeşti, nu ezită să îl duci în locuri noi, pentru că mai mult că sigur îi place să descopere şi să fie aventuros. Un alt lucru pe care îl poţi face este să te joci cu el în aer liber. De exemplu, îl poţi dresa să îţi aducă mingea pe care o arunci în parc sau va puteţi alerga unul pe celălalt că într-un joc de-a prinselea. Astfel, amândoi veţi face mai multă mişcare şi va veţi întări legătură de prietenie într-un mod distractiv şi sănătos.Atunci când împărţi casă cu un câine, viaţă ta se schimbă radical, acest lucru favorizând atât sănătatea ta spirituală, cât şi pe cea fizică, potrivit ele.ro.Citește mai mult »Moduri SURPRINZĂTOARE în care un CĂȚEL îți transformă VIAȚA. SPECIALIȘTII SUNT UIMIȚI
Sursă foto: Instagram
Dibakar Raita din Sebekapur, India, dormea, alături de ceilalți membri ai familiei sale, în timp ce câinele său, un doberman, ducea o luptă pe viață și pe moarte cu 4 șerpi.Raita a protejat familia de patru cobre veninoase, care încercau să se strecoare în casă în miez de noapte. Animalul s-a bătut cu reptilele pe parcursul nopții și le-a ucis. Din păcate, dobermanul a fost mușcat și s-a stins și el din cauza veninului.Abia de dimineață, stăpânul câinelui a înțeles ce se întâmplase și cum patrupedul a murit pentru a-i salva pe ei.,,Sunt șocat. A făcut sacrificiul suprem pentru mine și pentru familia mea. Îmi voi aminti de el până în ziua morții – fie ca sufletul lui să se odihnească în pace”, a declarat proprietarul câinelui.
Asta probabil pentru că sunt foarte mulți și unul e prea puțin.Da, numărul este foarte, foarte mare și singura mea satisfacție este un animal castrat. Atâta mi-a mai rămas.Ce lucrezi, ce meserie ai?Lucrez cu copii, îmi place foarte mult ceea ce fac și mă simt chiar norocoasă pentru că pot să lucrez cu cei inocenți. Câtă ură văd și câtă durere, copii aceia sunt unica mea gură de aer. Asta mă încântă. Nu o fac pentru a mă îmbogăți, ci doar ca să trăiesc. Prefer să vorbesc mai mult despre Animal Life.Câte apeluri primești pe zi?Telefonul sună una-întruna. Non stop! Oamenii nu înțeleg. Eu am ajuns să triez animale. Ei nu știu ce-i în sufletul meu și ce înseamnă că știu câți nu am ajutat. Știu exact, câți n-am ajutat, unde nu am putut, ce nu s-a putut. Ei nu înțeleg. Oamenii sună ”Ia-l, ia-l, ia-l!”. În momentul în care eu îl iau, nimeni nu mă întreabă ce faci cu animalul acela? E și el un suflet. Trebuie hrănit, îngrijit, dus la veterinar, dat spre adopție, trebuie socializat cu el. Puii pe care noi îi preluăm se sălbăticesc dacă doar te duci o dată pe zi și le dai de mâncare. Ce familie îi mai vrea apoi? E o muncă să-i înveți să meargă în lesă, să se joace, să asculte, să nu le fie frică de mașini, de biciclete… altfel rămâi cu ei. Fiecare câine costă bani și timp. E foarte greu.Te-ai gândit cât poți s-o mai ții așa?La un moment dat am avut o perioadă în care îmi era pur și simplu lehamite. Nu mai suportam să mă sune cineva. Am început chiar să urăsc ce fac. Să urăsc. Mi se întorcea stomacul pe doc numai când auzeam ”câine”, ”pisică”. Am stat să mă gândesc, m-am adunat, am încercat să-mi impun niște limite și să funcționez după ele. Cu limitele respective pot funcționa. Nu aveam nopți, nu aveam week-end, nu aveam nimic.Nu aveai rezultate? Nu vezi rodul muncii tale în oraș?Adevărul este că o îmbunătățire se vede. La început nimeni în Sibiu nu voia să castreze și îmi aduc aminte că au fost unii care au vrut să ne ia la bătaie. Urlau la noi de ce luăm animalul de pe stradă. Venise Vier Pfoten și mă trezeam la șase dimineața și mergeam cu ei să prindem câini să-i castrăm, din piață, din târg, cu intenția ca apoi să-i returnăm. Au venit oameni după noi efectiv să ne taie! Să ne bată! N-aș fi crezut vreodată așa ceva ce am trăit cu Animal Life. Acum vin ei la tine. ”Hai să sterilizăm animalul!” Oamenii de la țară. Păi, nu te puteai apropia să castrezi un animal de acolo! Ei preferau să înece puii. Acum îți dau telefon și un animal castrat în sat înseamnă o veste în tot satul. Povestesc la gard, de la unul la altul, spun: Al meu nu mai face, e cuminte! Și atunci vin ei și te sună să te duci să castrezi. Asta înseamnă că muncești mult mai mult. Că trebuie să-i castrezi pe toți, să strângi bani – cum am făcut acum la Maraton, să castrăm cât mai mulți. Deci, din punctul acesta de vedere, se simte o îmbunătățire. Dar să scadă numărul de câini, asta eu n-o văd. Încă. Dar văd că oamenii sunt mai responsabili, știu cazuri în care au luat un animal de pe stradă călcat de mașină și l-au îngrijit. Mă mai sună: Hai că am găsit un câine rănit pe stradă. Le spun că sunt la serviciu, că nu pot. Atunci tot ei se enervează: Cum? Trebuie să vii! Mulți cred că suntem plătiți de te miri cine. Îmi spun: Cum să nu vii, că d-aia ești plătită? Cine mă plătește pe mine? Ce să le explici. Oricât ai spune că nu avem nici un ajutor de la stat și că ne zbatem pentru fiecare leu, ei nu înțeleg.
Nici măcar numărul donațiilor nu a crescut?Noi ne susținem, în special, din 2%. Sunt mulți care ne dau acești 2%. Donații care să vină constant sau din vreun acces de generozitate nu există. Poate când mai postăm noi pe facebook un caz și primești bani cât să plătești tratamentul la veterinar. Dar sunt alții, unde poate chiar ai nevoie urgentă de bani și postezi, prezinți cazul, și nu primești nimic. Depinde cât de drăguț e cățelușul sau pisicuța în poză și cât de sensibilă e povestea. Ne mai ajută foarte mult oamenii care au adoptat la distanță un animal și plătesc o sumă pe lună. În schimb primesc poze, filmulețe…Străini sau români.Mai mult de aici. Unii mai vin și vizitează animalul respectiv. Dar așa poți să asiguri mâncarea, tratamentele la veterinar.Câți voluntari sunteți? Am impresia că sunteți destul de mulți, de ce e volumul de muncă atât de mare?Ca număr suntem destul de mulți și periodic apar oameni bine intenționați, dar pe urmă află că nu este o muncă de voluntar ca la teatru sau la TIFF. Nu e pe o perioadă determinată, nu este cu program, nu există anumite ore de voluntariat, cum spuneam la început, trebuie să fii disponibil cam oricând. Îți sună telefonul: cine poate lua de pe stradă un câine călcat de mașină? Cine poate fugi la veterinar cu animalul X? Când își dau seama ce presupune munca asta cu adevărat, sunt mulți care cedează. Sunt mulți care spun că nu pot vedea atâta durere. Nu fac față.
Îmi poți da un exemplu, ca să înțeleg mai bine?Ți-am zis deja, acum am impresia că sunt de piatră. Nu mă mai impresionează nimic. Înainte, la început, m-a impresionat o cățelușă pe care am luat-o chiar din centru, din Parcul Schiller, abandonată într-un sac de rafie cu șapte pui. Și când am luat-o am citit în ochii ei, pur și simplu știa că a fost abandonată. Pur și simplu știa. Atât de tare m-a durut de chiar am plâns… Am făcut orice s-o iau de pe stradă cu puiuții… N-am avut loc, și așa mai departe, dar așa am aflat că sunt căței care îți spun din ochi durerea. Încă un caz, m-a impresionat în adăpostul public o cocker-iță în vârstă. Pentru că era bătrână n-au mai vrut-o. M-am dus tocmai se văd ce câini bătrânei sunt pe acolo să văd ce pot da spre adopție. Și am găsit-o pe ea atât de tristă încât m-am pus în iarbă alături de ea în fața adăpostului și crede-mă, i-am plâns toată durerea. Ea știa, refuza să mănânce, voia numai să moară. Era sănătoasă, fusese îngrijită, dar refuza și apa, știa că a fost abandonată. Au fost cazuri extreme, dar astea pe mine nu mă mai impresionează. Eu funcționez foarte bine la stres și în astfel de cazuri trebuie să știi ce să faci, cum să reacționezi. Pe mine durerea asta a lor m-a impresionat, dar acum nu am de unde să mai dau. Am ajuns că funcționez ca un robot.În condițiile acestea, care este viitorul Animal Life?Eu văd un viitor bun. Sper să reușim să creștem, să aibă lumea încredere în noi, să strângem mai mulți bani, să castrăm mai multe animale, sper să ne extindem în tot județul, să castrăm în sate, eu în direcția asta cred că vom merge. Să avem în fiecare comună acces, contacte, sprijin, locuri în care să putem castra animale, să angajăm un medic al asociației. Și nu vreau să ne ocupăm numai de câini, vreau să ne ocupăm de cai, măgăruși, vaci, absolut orice animal care are nevoie de ajutor. Și vreau să facem educație în școli. Încet, încet ne îndreptăm spre ceva. Spre o schimbare. Dar asta se obține cu sacrificii.
