Lumea animalelor

Pentru doi căței abandonați la biserică, prietenia lor le dă puterea să treacă peste orice probleme!

Pentru doi căței abandonați la biserică, prietenia lor le dă puterea să treacă peste orice probleme!

Cei doi căței abandonați nu au renunțat niciodată unul la celălalt!

Pentru Bueno şi Rosa, doi căței abandonați, viața reprezenta doar dragostea unuia față de celălalt.

inii au fost salvaţi de pe străzile din Gironde, Franţa, datorită cererilor venite din partea locuitorilor din regiune, care nu i-au mai putut păstra, dar au dorit ca aceştia să fie îngrijiţi mai bine.

În cele din urmă, primăria a intervenit şi căţeluşii a fost duşi la adăpostul ONG-ului „Association Les Poilus du 33”.

„Au cerut Consiliului municipal să captureze câinii abandonaţi în urmă cu ceva timp la uşa unei biserici. Le-am oferit adăpost cât de repede am putut”, au declarat autorităţile oraşului Montguyon pe pagina lor de Facebook.

Odată cu trecerea săptămânilor, îngrijitorii locali au considerat că este indicat să-i pună la dispoziţie pentru a fi adoptaţi. Toţi micuţii au fost adoptaţi individual, fiecare ajungând într-o nouă familie cu dragoste pentru animale.

Inseparabili, Rosa şi Bueno sunt împreună de ani de zile, ca nişte adevăraţi frați.

Îngrijitorii adăpostului i-au asigurat că nu trebuie să-şi mai facă niciodată griji că vor fi separaţi.

Confruntat cu această situaţie, adăpostul a decis să nu intervină şi speră să găsească în curând o persoană sau o familie care doreşte să-i ducă cei doi câini acasă, sub acelaşi acoperiş.

Doi căței abandonați

 

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

2 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

2 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

2 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

4 săptămâni ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

4 săptămâni ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

4 săptămâni ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL