Sari la conținut
Home » Pászka Lehel, calaret arcas de record mondial!

Pászka Lehel, calaret arcas de record mondial!

Pászka Lehel (din Sf. Gheorghe) – numele  suna familiar nu numai celor care frecventeaza zilele ecvestre organizate in Tinutul Secuiesc, dar si altora – mai ales pentru ca, acest calaret a obtinut in 2015 un record mondial. La Dealul Pivnitele Mari din judetul Covasna, in cadrul Galopiadei Secuiesti, calaretul arcas, fara frau si fara sa, pe un cal in galop a nimerit 15 tinte amplasate pe marginea pistei de 400 metri.Echipa Equitana.ro l-a intrebat pe Pászka Lehel despre calarie, atingerea recordului mondial si planurile lui pentru viitor.– Cum ati intrat in lumea echitatiei si cum ati descoperit tragerea cu arcul?„Inca din copilarie mi-au placut caii, iar la tara am profitat de fiecare ocazie sa intru in contact cu animalele acestea. De la 9 ani fac sport, am incercat mai multe ramuri sportive, dupa care mi-am dat seama ca si noi, in cultura noastra, avem arte martiale si am inceput sa studiez si sa practic tragerea cu arcul”, a spus calaretul.– Cum v-a venit ideea de a atinge un record mondial?„Ideea mi-a venit in urma unei discutii, cand vorbeam despre accidentele pe pista si despre greutatile pistei in forma de elipsa de la Dealul Pivnitele Mari. Un alt factor de dificultate este dat de faptul ca, oricand calul se poate speria de un alt animal, de un sunet etc. Cu ocazia acestei discutii am considerat ca, in primul rand trebuie schimbata atitudinea calaretului fata de cal, dupa care se schimba si atitudinea calului. Pentru a demonstra acest lucru, am propus sa parcurg pista in mare viteza si ca sa fie si mai greu exercitiul, fara folosirea fraului si seii. In 2014 am avut 14 tinte amplasate pe marginea pistei, iar in 2015 – 15 tinte, la care am tras calarind fara frau si sa”, a declarat sursei citate, Pászka Lehel.– Ce puncte de dificultate a avut exercitiul?„In primul rand, nu am beneficiat de frau si capastru cu care sa pot controla calul, m-am putut baza numai pe legatura care s-a format intre mine si el. Deoarece pista este in forma de elipsa, cu cat viteza a crescut, cu atat si forta centrifuga era mai mare, ceea ce a crescut posibilitatea scoaterii de pe pista, sau a caderii de pe cal. Un alt factor de dificultate era faptul ca am incarcat arcul cu sageti manual, astfel ca am pornit la galop tinand cele 15 sageti lipide de arc, in mana. Sagetile stateau in mana in forma de evantai, iar la viteza mare, acest lucru presupune si o presiune a vantului foarte mare, ceea ce ingreuna incarcarea arcului, plus ca, la fiecare incarcare, a crescut sansa ca celelalte sageti sa fie luate de vant. Exactitatea tragerilor cu arcul demonstreaza cat de complexa a fost demonstratia – atat pentru cal, cat si pentru mine, cea mai mica greseala putand duce la o nereusita semnificativa”, a mai explicat intervievatul.sursa foto: equitana.ro