Papagalul Kea face parte din specia Nestor notabilis, o pasăre inteligentă cu un indicator al dezvoltarii intelectuale egal cu cel al maimuţelor.

kea 4

 

Uimitoarea pasăre preferă zonele muntoase şi altitudinile record ale Noii Zeelande şi este foarte scump la vedere: îl putem admira numai în anumite perioade ale anului.

Preferând zăpada, îşi face cuib aproape de vârfurile înalte ale munţilor. În perioada de iarnă, papaglii se adaptează condiţiilor meteorologice grele cu ajutorul penelor care îi menţină temperatura corpului.

kea 4

Cu un corp viguros şi o lungimea de 50 cm, similar cu cel al păsărilor de pradă, atunci când se află în zbor, papagalul are nuanţe spectaculoase de verde cu reflexii metalice.

Foarte activ şi inventiv, este capabil să se joace foarte mult cu bastonaşe sau pietricele. Nu este agreat însă de oameni, pentru că le devastează curţile şi chiar şi maşinile, provocând daune mari. Uneori, rostogolesc pietrele de pe versanţi, ceea ce declanşează avalanşele!

kea3

Un supravieţuitor înnăscut, papagalul Kea îşi petrece multă vreme pe pământ, iar în perioada ninsorilor puternice, rezistă datorită ghearelor cu care se caţără şi pe gheaţă în căutarea unui adăpost.

În mod curios, masculii sunt poligami: unul singur deţine, în general, patru femele.

kea 1

Fiind pe cale de dispariţie, papagalii Kea sunt protejaţi prin lege, după ce în urmă cu câţiva ani fermierii îi omorau pentru că atacau oile, spărgeau pielea animalelor cu ciocul şi mâncau grăsimea depozitată.

(Maria Mocanu)