Sari la conținut
Home » O viață dedicată salvării animalelor fără stăpân! Povestea de succes a unei ieșence cu suflet mare

O viață dedicată salvării animalelor fără stăpân! Povestea de succes a unei ieșence cu suflet mare

O viață dedicată salvării animalelor fără stăpân! Povestea de succes a unei ieșence cu suflet mare.

Totul a început acum 8 ani, iar în prezent, peste 50 de animale sunt îngrijite de femeia cu suflet mare!

Dragostea pentru animalele de companie nu are limite! Așa este și cazul unei femei în vârstă de 46 de ani din județul Iași, care a renunțat la o parte din confortul zilnic pentru a ajuta animalele aflate în dificultate.

Potrivit bzi.ro, femeia a reușit să salveze de pe străzile periculoase zeci de câini și pisici, cărora le oferă cele mai bune condiții de trai. Pe numele ei Elena Surubariu, ieșeanca încearcă din răsputeri să supraviețuiască alături de peste 50 de animale, fiind supusă la o serie de răutăți provocate de vecini.

Toată povestea de succes a început acum 8 ani, atunci când femeia a renunțat la apartamentul pe care îl deținea în municipiul Iași și a închiriat o casă la țară, în satul Vorovești, comuna Vorovești, județul Iași. Vecinii nu au fost de acord cu prezența câinilor din curtea femeii și au depus nenumărate plângeri la Poliție.

Cu un venit de doar 3.000 de lei, lupta zilnică pentru a putea oferi mâncare și tratament pentru cei 36 de câini și 19 pisici reprezintă o adevărată provocare, femeia apelând de nenumărate ori la împrumuturi financiare considerabile.

Casa din Vorovești a fost vândută de proprietar, iar Elena Surubariu a fost nevoită să se mute de urgență cu toate animalele într-o casă fără curent electric, dar cu o curte mare.

„Pe 25 martie 2021 m-am mutat cu suflețelele mele în orașul Hârlău, sat Bădeni, după o încercare eșuată de a închiria o casă în sat Breazu. Proprietarul casei din Vorovești a vândut imobilul fără să mă anunțe, chiar dacă contractul era până în luna iunie 2021. În urmă cu patru zile (25.03.2021- n.r.) am luat câinii și pisicile și am plecat la noua casă, sperând că vom avea o viață liniștită, dar de când am ajuns aici nu mai găsesc scăpare. Vecinii fac plângeri peste plângeri și am primit sesizare de evacuare, toți mă amenință că vin și îmi iau câinii. Nu renunț la aceste suflete pentru nimic, am cheltuit peste 15 mii de lei doar cu mutarea”, a declarat Elena Surubariu, proprietara animalelor.

Fiecare zi reprezintă o nouă provocare, ea fiind nevoită să se trezească la ora 05:00 pentru a pregăti hrana celor 55 de suflete care așteaptă mâncare. Hrana zilnică a animalelor conține: 10 tacâmuri de pui, 5 kilograme de orez, 32 de conserve pentru câini și pisici, un kilogram de brânză, un kilogram de piept de pui și 4 kilograme de legume.

Am mai căutat stăpâni, dar acum nu mai dau, pentru că s-au întâmplat multe și nu mai am încredere în oameni. Toți câinii au fost bolnavi, răniți, i-am operat și tratat pe toți. Atât câinii, cât și pisicile sunt sterilizate. Nu mă ajută nimeni cu aceste suflete și încearcă să îmi facă doar rău, pentru simplul fapt că ei nu iubesc animalele. Eu mai postez pe facebook când simt că nu mă mai descurc și dacă vrea cineva să mă ajute cu un sac de bobițe sau orez, bine, dacă nu, tot bine. Banii pe care îi câștig eu nu îmi ajung, am avut și 20 de mii de lei datorii la doctorul veterinar.

Multă vreme am căutat 32 de case în jurul Iașului să închiriez, pentru a sta cu cățeii și pisicile, dar toți proprietarii îmi spuneau că nu acceptă animale. Nu vreau ca aceste suflete să ajungă la padoc, eu le-am salvat să aibă o viață mai bună, nu să le chinui. Domnul doctor Grămadă mi-a operat toți cățeii, i-a tratat, i-a vaccinat, el are grijă de tot și vine la orice oră din zi și din noapte dacă am nevoie”, a mai precizat Elena Surubariu.

Starea de sănătate a animalelor este verificată în mod regulat de către un medic veterinar!

Iulian Grămadă are 28 de ani și este medic veterinar la un cabinet din comuna Tomești, județul Iași. El este eroul celor 55 de animale deținute de Elena Surubariu, oferindu-le ajutor ori de câte ori este nevoie:

„Am cunoscut-o pe doamna Elena pe Facebook prin postările disperate de ajutor de pe diferite grupuri destinate animalelor. Această femeie are în grijă foarte multe animale și am început să o ajut prin sterilizări gratuite. În urmă cu mai mult timp am început o colaborare, pentru că are mulți câini cu boli cronice, care nu ar supraviețui fără un tratament corespunzător. Animalele sunt foarte bine îngrijite. Dacă ar exista mai multe persoane ca această doamnă, foarte multe animale ar avea o viață mai bună. Toți cățeii, dar și pisicile sunt crescuți în cele mai bune condiții, în limita posibilităților. Rezolvarea multor probleme este sterilizarea în masă”, a spus Iulian Grămadă, medic veterinar.

Cu sprijinul asociației «Coeur d’Asha» din Franța, Iulian Grămadă a început în luna martie 2020 o campanie de sterilizare gratuită și au reușit să sterilizeze peste 600 de câini.