O nouă poveste din lumea necuvântătoarelor! De mii de ori s-a dovedit că un câine este cel mai bun prieten al omului, însă această afirmație nu este valabilă pentru toți cetățenii. O dovadă în acest sens stă povestea unei cățelușe care a fost lovită de mașina și lăsată să zacă pe marginea drumului.Este vorba despre câțelușa Cernica, acum Sasha, care rămăsese paralizată, iar Marius Chirca, fondatorul Asociației Kola Kariola, a reușit să o readucă la viață.”Ea este Cernica, asa o stiti, preluata pe la mijlocul lui octombrie in urma unui apel de ajutor…fusese lovita de masina si lasata sa zaca pe marginea drumului….am preluat-o, i-am facut toate investigatiile, iar raspunsul a fost unul foarte trist….nu se mai putea face nimic, ramasese paralizata pe viata….eram disperat, iar intr-un live in care ceream ajutor de gazduire macar, o domnisoara s-a aratat interesata de adoptia ei…nu mi-a venit sa cred, nu speram la o adoptie, nici nu indrazneam sa cer….dupa o luna de zile dupa terminarea tratamentului, catelusa a plecat acasa, iar acum petrece primul sau Craciun alaturi de familia ei, iar in curand cu ajutorul prietenului nostru Mihai Dresoru va primi si caruciorul pentru a alerga fericita alaturi de Omul ei.De multe ori ma gandesc ca fiecare catel salvat are ingerul lui pazitor, iar Sasha pentru ca asa o cheama acum, are ingerul ei, pe Ioana Sima
Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…
O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…
De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…
Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…
Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…
O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…