La un pas să își piardă viața din cauza unui incendiu, o cățelușă s-a refugiat pe o stâncă în largul mării!

Toată întâmplarea a avut loc în Grecia, unui puternic incendiu de vegetație!

Orașul Mati din Grecia a fost cuprins de un puternic incendiu de vegetație în urmă cu câțiva ani, care a provocat importante pierderi atât economice, cât mai ales de vieți omenești. Din păcate și animalele au fost afectate de această tragedie, însă numărul lor nu se cunoaște cu adevărat.

O nouă viață pentru o cățelușă salvată din largul mării!

Acesta a fost și cazul Lunei, o cățelușă norocoasă! Ea a reuşit să depăşească teroarea flăcărilor şi să se refugieze într-unul dintre cele mai neaşteptate locuri. Chiar dacă familia a încercat să o prindă și să fugă împreună cu o barcă, cățelușa nu era de găsit.

Ea s-a refugiat pe o stâncă, extrem de speriată față de ceea ce se întâmpla în jurul ei. Un fotograf local a surprins-o într-o poză, care odată publicată în mediul online, a devenit rapid virală.

Se crede că bietul animal a fugit cât a putut de repede spre plajă, de unde a înotat spre o stâncă pentru a încerca să se protejeze de foc.

Abia când activiştii şi iubitorii de animale au împărtăşit imaginile pe reţele de socializare a fost posibilă o reuniune cu cei care credeau că o pierduseră pentru totdeauna.

„S-a revăzut cu oamenii ei! Numele ei este Luna! Nu au lăsat-o să moară, familia ei o iubeşte. Nu ştiau ce să facă în tot acel haos.”

cățelușă
cățelușă

 

 

Doriti sa primiti notificari cu stirile animalzoo.ro? Abonati-va acum si va vom tine la curent cu ultimele noutati. Nu Da