Categories: Sanatate & Dresaj

În caz de război trebuie să ne alcătuim o oaste din ANIMALE! Nicio bătălie nu a fost câştigată fără ajutorul lor

 

Circula un zvon: În Marea Neagra se afla delfini-spioni care „lucrează” pentru SUA şi RUSIA. Mai mult, chiar şi ROMÂNIA ar avea câteva exemplare „turnătoare”. Specialistul Emil Stăinu, doctor în război geofizic, ameninţări neconvenţionale şi asimetrice, a făcut câteva declaraţii interesante pentru ziarul Libertatea.

Ciobăneştii germani au fost pioni principali în al Doilea Război Mondial“Este cunoscut faptul că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, armata sovietică a dresat câteva mii de câini lup să ducă mine antitanc sub blindatele şi tancurile naziste, operaţiune care s-a dovedit de succes, zeci de tancuri fiind distruse prin acţiunea curajoaselor patrupede”, ne-a declarat generalul Emil Străinu, doctor în război geofizic, ameninţări neconvenţionale şi asimetrice.Mai multe armate din lume, dintre care în ultima perioadă s-au evidenţiat cele ale SUA şi Federaţiei Ruse, au, de zeci de ani, unităţi de luptă care folosesc delfini antrenaţi să mineze atât navele de suprafaţă, cât mai ales submarinele inamice.“Puţini sunt cei ce ştiu că şi Marina Militară Română avut un centru de instruire a delfinilor militari, la una din bazele navale de la Mangalia. La această bază activau echipe mixte de luptă antisubmarin, formate din scafandri şi delfini militari. Unitatea a fost desfiinţată după 1990, delfinii fiind vânduţi circurilor acvatice”, a explicat generalul Străinu.

Pisica unui demnitar britanic, bănuită a fi «agent secret»

Anul trecut, Freya, pisica ministrului britanic al finanţelor, George Osborne, a fost suspectată că ar fi un animalspion. Suspiciunile au apărut, a scris cotidianul The Independent, atunci când pisica a dispărut misterios timp de doi ani şi a reapărut, la fel de misterios, în 2012.“Spionajul cu pisici nu ar fi o noutate. În 1960, CIA a experimentat introducerea pe cale chirurgicală de microfoane şi emiţătoare alimentate de baterii în pisici, coada fiind folosită pentru antenă. Proiectul a fost numit «Pisica acustică»”, a explicat Emil Străinu.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ