dodoDe Horia TabacuDuminică dimineaţa, după  orele 5, chiar când se făcea de ziuă,  Dodo moţăia pe bancheta din spate şi eu ascultam la teatrul radiofonic o ceartă între doi “neisprăviţi”, Picasso şi Apolinaire. Ei vorbeau despre un tablou care avea să devină clasic şi celebru „Domnişoarele din Avignon”. Visam la Montmartre şi la esenţa vieţii când m-am trezit brusc din trecut. De la Parlament ieşeau câteva jeepuri. La 5 dimineaţa nu mi s-a părut normal şi am avut senzaţia că sunt martorul unui complot. Am notat câteva numere de înmatriculare, gândindu-mă că dacă întâlnirea a avut loc noaptea şi într-o clădire oficială, nu-i de glumă. După jeepuri mai ieşeau şi taxiuri şi m-am dezumflat.Câteva minute mai târziu Dodo alerga prin parcul Izvor şi încerca să prindă păsărele. Chiar în apropierea Parlamentului câţiva tineri stăteau pe o bancă şi bârfeau. Vorbeau despre ce dar s-a dat la nuntă. L-am lăsat pe Dodo să se apropie de ei ca să aflu mai multe. O fată stătea cu picioarele goale şi era îmbrăcată cu o rochie vaporoasă. Dodo a vrut să-i înhaţe unul dintre cei doi pantofi cu toc înalt. Băiatul care o  însoţea a fost agil. Vorbeau urât cu un accent manelistic. Ea  era grăsuţă şi rea, el tatuat. Ei erau complotiştii mei, veneau de la o nuntă găzduită de Parlament. Dodo le-a murdărit hainele de gală. Nu s-au supărat.

Citește și:

Setari cookie