Lumea animalelor

Despărțiți timp de zece zile, un cățel are parte de o revedere emoționantă cu stăpânul său!

Despărțiți timp de zece zile, un cățel are parte de o revedere emoționantă cu stăpânul său!

Toată lumea a fost impresionată de emoția resimțită de un cățel în momentul în care își vede stăpânul!

Câinii sunt cu adevărat animale loiale, iar întâmplarea următoare confirmă cu exactitate această afirmație! Imaginile de mai jos au devenit imediat virale pe rețelele de socializare, asta după ce un cățel a fost surprins într-un moment cu totul emoționant, în momentul în care și-a revăzut stăpânul.

Totul a început în momentul în care un bărbat a plecat de acasă timp de zece zile în interes de serviciu, iar această perioadă de timp i-a provocat o adevărată dramă patrupedului său loial.

Tânărul din videoclipul de mai jos a fost plecat în vacanţă doar zece zile, o perioadă care cu siguranţă că nu înseamnă mai nimic pentru prieteni sau familie, dar pentru câinele său a fost prea mult!

cățel

Unul dintre prietenii lui a venit să-l ia de la aeroport. Şi nu era singur, ci era însoţit de câinele tânărului revenit din vacanţă. În momenul în care l-a simțit în zonă, patrupedul a început să se agite, fiind extrem de bucuros și nerăbdător să fie mângâiat de stăpânul său.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ