Lumea animalelor

Confruntare incredibilă între un leu și 20 de hiene! Deznodământul neașteptat pentru „regele junglei”

Confruntare incredibilă între un leu și 20 de hiene! Deznodământul neașteptat pentru „regele junglei”.

Regele junglei a fost depășit numeric de un grup de hiene!

O echipă de filmare de la BBC Earth a surprins câteva imagini uimitoare în care un leu este atacat de o haită de hiene, doar pentru fi salvat în ultimul moment de un prieten.

Firește, pentru un leu, una sau două hiene nu reprezintă niciun pericol real în sălbăticie. Însă când vine vorba de o haită de 20, numărul este în favoarea lor.

Ca parte a seriei excepționale de documentare marca „Dynasties” de pe canalul BBC Earth, prezentate de Sir David Attenborough, facem cunoştinţă cu Red, un leu curios care îşi doreşte să exploreze zone cât mai întinse de prerie.

Potrivit bbcearth.com, acest lucru însă s-a dovedit a fi o mare greşeală. Nu a durat mult până să întâlnească o haită de 20 de hiene, hămesite şi extrem de agresive.

Leul încearcă să se apere, în timp ce haita îl înconjoară, dar şansele acestuia sunt minime.

Cu toate speranţele aparent pierdute, apariţia vărului său, Tatu, duce situaţia în favoarea leilor, salvându-i lui Red viaţa.

Împreună, cei doi reuşesc să oprească atacul haitei, alungând hienele care în cele din urmă fug cu cozile între picioare.

Videoclipul cu o confruntare incredibilă între un leu și un grup de hiene!

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ