Sari la conținut
Home » Cine se află unora dintre cele mai spectaculoase fotografii cu animale sălbatice

Cine se află unora dintre cele mai spectaculoase fotografii cu animale sălbatice

Kinga Mihaly, Membră a Organizației Fotografilor de Natură din România, este, de profesie, asistentă medicală, însă cea mai mare pasiune a ei este fotografia. Practică acest hobby de la o vârstă fragedă, când avea șapte sau opt ani.

Toate fotografiile pe care le realizează au la bază un principiu stabil: etica față de natură. De aceea, Kinga are grijă ca înainte să fotografieze un animal să se documenteze bine asupra speciei, să recunoască dacă animalul este stresat și să știe să se retragă.

Orice activitate desfășurată în natură trebuie realizată cu impact minim asupra animalelor și habitatelor

Redăm parțial interviul realizat în exclusivitate pentru unica.ro:

Ce poze îți plăcea să faci pe atunci, când abia descopereai lumea fotografiei?

Cred că orice fotograf la început de drum încearcă mai multe ramuri până-și dă seama ce i se potrivește cel mai mult.

Cum te-ai aventurat către nișa fotografiei de natură? Ce te-a atras la ea?

De mică adoram mersul pe munte , pădurile, florile și sunetul naturii. Cu timpul îmi doream să iau cu mine câte o părticică din momentele frumoase petrecute în natură, așa s-a conturat pasiunea mea pentru fotografia de natură.

În fotografiile tale sunt tot felul de animale sălbatice, surprinse în cele mai ingenue ipostaze. Pe mine m-au uimit, de exemplu, fotografiile cu urși. Pentru cineva care nu cunoaște culisele acestor fotografii, ce detalii poți împărtăși cu noi? Cât de aproape trebuie să fii de animale atunci când le fotografiezi?

Un aspect foarte important este respectul față de natură. Orice activitate desfășurată în natură trebuie realizată cu impact minim asupra animalelor și habitatelor. Fotografierea etică a animalelor presupune o bună documentare a speciei fotografiate, fotograful trebuie să fie conștient în permanență de comportamentul animalelor și să știe să recunoască dacă animalul este stresat, caz în care este important să se retragă. Pe munte întâlnirile mele cu urșii au fost foarte rare și foarte scurte, nu am apucat să-i fotografiez, astfel fotografiile mele cu urși au fost realizate dintr-un observator.

Te-ai simțit vreodată în pericol când făceai fotografii în zonele sălbatice din România?

Nu, niciodată.

Ți-a afectat pandemia activitatea de fotograf în vreun fel?

Fiind o persoană activă, restricțiile privind deplasările, respectiv ieșirile în natură m-au afectat foarte mult, fiind și o perioadă când infloreau multe specii de flori pe care-mi doream să le fotografiez.