Lumea animalelor

Zeci de pești morți, în România

Zeci de pești morți, în România.  Peștii au fost observați plutind la suprafața apei râului Olt, în zona debarcaderului de la plaja amenajată în municipiul Slatina, în urmă cu două zile, potrivit directorului Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Gheorghe Neacșa.Acesta a precizat ieri, că în urmă cu două zile reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor, Sistemului de Gospodărire a Apelor, precum și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Olt s-au deplasat în zona debarcaderului de la Slatina, unde au fost observați mai mulți pești morți plutind la suprafața apei, informează Agrepres.Gheorghe Neacșa a declarat că au fost prelevate probe atât din apă, cât și de la peștii morți. Acesta spune că „pe o suprafață de circa 15 metri erau aproximativ 20 de pești morți, de-a lungul malului, dar în larg nu au fost observați pești morți, nici în alte zone”.Așadar, în urma probelor nu ar indica depășiri ale limitelor normale, a afirmat Neacșa, care a menționat că pentru a exclude posibilitatea unei probleme de mediu, sunt necesare și rezultatele analizelor de la probele de pește.ANIMAL ZOO VĂ RECOMANDĂ:

Peşti-vâslă, uriaşi, au eşuat pe plajele din Filipine. Ar putea prezice iminenţa unui cutremur puternic?

02 Mar, 2017 la 4:41 pmModifica

Viralul cu pisica și…peștișorii!!

23 Dec, 2016 la 10:32 pmModifica

Scandal în Japonia din cauza unui patinoar amenajat peste 5.000 de pești congelați!

Va fi organizată o ceremonie de omagiu adus peștilor (!!??)

29 Noi, 2016 la 10:00 amModifica

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ