Sari la conținut
Home » Vești bune pentru animale! Prima țară din lume care recunoaște animalele drept ființe cu drepturi

Vești bune pentru animale! Prima țară din lume care recunoaște animalele drept ființe cu drepturi

  • de

Vești bune pentru animale! Prima țară din lume care recunoaște animalele drept ființe cu drepturi.

Legea britanică va primi o serie de modificări importante!

Animalele vor fi recunoscute de legea britanică drept ființe cu drepturi. Guvernul de la Londra urmează să introducă o serie de legi cuprinzătoare prin care să interzică practici precum exportul de animale vii sau vânătoarea de trofee. Protecția se va aplica animalelor de companie, de fermă și sălbatice din UK dar și animalelor din străinătate.

Potrivit digi24.ro, legea va recunoaște că animalele au capacitatea de a simți foame și durere și sunt conștiente de ce li se întâmplă. În același timp, reclame la practici folosite în alte țări, precum călărirea elefanților vor fi și ele interzise.

„Suntem o țară de iubitori de animale și suntem prima țară a lumii care adoptă legi pentru bunăstarea animalelor. Planul nostru de acțiune pentru bunăstarea animalelor va duce la îndeplinirea angajamentului nostru pentru interzicerea exportului de animale vii, pentru interzicerea ținerii primatelor ca animale de companie și vom adopta noi legi împotriva contrabandei cu căței”, a spus George Eustice, ministrul mediului din guvernul Regatului Unit.

Printre măsurile ce urmează să fie adoptate, se numără:

  1. Microciparea pisicilor,
  2. Oprirea oamenilor din a ține primate ca animale de companie,
  3. Restricționarea exportului de animale vii,
  4. Oprirea furtului de animale de companie,
  5. Zgărzile cu șocuri electrice folosite pentru a dresa animale de companie vor fi interzise,
  6. Cursele ilegale de iepuri și folosirea de capcane cu lipici vor fi interzise,
  7. Folosirea de cuști pentru păsări de curte și pentru porci nu va fi interzisă direct, însă folosirea lor va fi examinată, iar fermierii vor primi stimulente pentru a îmbunătăți bunăstarea și sănătatea animalelor lor printr-un nou regim de subvenții.