Lumea animalelor

Unul dintre răpitorii câinilor lui Lady Gaga și-a primit pedeapsa. Bărbatul și-a recunoscut fapta. Ce condamnare a primit și pentru ce se face vinovat

Unul dintre răpitorii câinilor lui Lady Gaga, James Howard Jackson, a primit 21 de ani de închisoare, după ce a atacat grav un bărbat care plimba câinii cântăreței, iar ulterior a luat doi dintre cei trei buldogi francezi ai acesteia, Koji și Gustav, și a fugit cu un autoturism.

El este vinovat de tentativă de omor, alături de ceilalți doi complici ai săi, aceștia fiind condamnați la închisoare, însă dintre toți cei trei pedeapsa cea mai mare a primit-o James Howard Jackson, în vârstă de doar 20 de ani, întrucât acesta, potrivit instanței din Los Angeles, SUA, este principalul vinovat în atacul comis asupra angajatului vedetei americane Lady Gaga, în încercarea de a-i răpi câinii acesteia. Astfel că i s-a făcut dreptate victimei.

Incidentul s-a petrecut pe o stradă de la Hollywood, în februarie 2021, iar victima, Ryan Fischer, a fost transportată de urgență la spital, întrucât, în momentul altercației, a fost împușcată. Bărbatul plimba cei trei câini ai lui Lady Gaga, timp în care a fost atacat.

Atacul a fost surprins de imaginile de pe camerele de supraveghere, care arătau cum doi bărbați coboară dintr-o mașină aproape de angajatul cântăreței Lady Gaga, înainte de a-l împușca în piept.

Răpitorii au reușit să fure doi dintre cei trei patrupezi, întrucât al treilea a scăpat

Ulterior, răpitorii câinilor lui Lady Gaga au luat doi dintre patrupezi, Koji și Gustav, fugind și lăsând victima care se afla la pământ, într-o baltă de sânge, însă acesta nu a rămas singur, întrucât cel de-al treilea câine, Miss Asia, a scăpat de răpitori și s-a întors să stea lângă cel care o plimba.

Victima, Ryan Fischer, a dezvăluit pe Instagram că a suferit leziuni pulmonare în urma atacului.

James Howard Jackson, 20 de ani, a pledat vinovat de tentativă de omor, recunoscând că a făcut parte din grupul care l-a împuşcat pe Ryan Fischer în timp ce îi plimba pe cei trei buldogi francezi ai cântăreţei la Hollywood, în februarie 2021, potrivit AFP, conform ziare.com.

„Un acord de recunoaştere a vinovăţiei îl face responsabil pe James Howard Jackson de comiterea unui act violent şi fără inimă şi face dreptate victimelor noastre”, se arată într-un comunicat al procurorului districtual, potrivit stirilekanald.ro.

Au fost trei persoane acuzate că l-au atacat violent pe Ryan Fischer, lăsându-l la pământ, sângerând, după ce a fost împușcat în piept, notează libertatea.ro.

Complicii săi au fost deja condamnați la închisoare

Această pedeapsă se produce după cele ale complicilor lui James Howard Jackson, Jaylin Keyshawn White, 20 de ani, condamnat la patru ani de închisoare şi Lafayette Shon Whaley, 28 de ani, condamnat la şase ani de închisoare.

Recompensa oferită de cântăreață pentru recuperarea cățeilor săi a constat în 500.000 de dolari, iar aceasta a reușit să-i recupereze, după ce o femeie i-a predat poliției din Los Angeles, sub pretextul că i-a găsit legați de stâlp. Cu toate acestea, femeia a fost arestată, fiindcă polițiștii au descoperit că ea avea o relaţie cu tatăl unuia dintre atacatori şi fusese responsabilă de colectarea recompensei în numele lor.

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ