Sari la conținut
Home » Unde traiesc coilupii si cum a aparut noua specie?

Unde traiesc coilupii si cum a aparut noua specie?

Prin pădurile Americii de Nord au început să bântuie, în ultimul secol, haite întregi de lighioane noi şi bizare. Născute din împerecherea coioţilor diferite specii de lupi şi cu câini, aceste creaturi dau bătaie de cap zoologilor – care se trudesc să le potrivească în clasificările tradiţionale -, stârnesc interesul geneticienilor, care descoperă fascinaţi amestecul de gene ce fac atât de aparte aceste făpturi, şi readuc la lumină întrebări vechi – la care biologii nu au dat încă un răspuns clar – privitor la ceea ce înseamnă o specie. Cine sunt bizarele jivine a căror existenţă zgâlţâie temeliile ştiinţelor zoologice?

Lup + coiot + câine = ?
Unii le numesc „coilupi” – „coywolves”, în engleză, ca recunoaştere a faptului că sunt, în mare, produsul unei hibridizări între coiot şi lup. Dar care lup? Cel puţin două specii de lupi au luat parte la geneza acestor noi mamifere, la amestec adăugându-se uneori – pentru a face lucrurile şi mai complicate – şi sânge de câine, astfel încât analizele genetice arată, în cazul unor exemplare, o combinaţie năucitoare de gene provenite de la vreo 4 specii.
Povestea apariţiei acestor „coilupi” şi implicaţiile descoperirii şi studierii lor pentru gândirea ştiinţifică în domeniul ştiinţelor naturii fac subiectul unui articol vast apărut în urmă cu doi ani de zile, în New York Times, semnat de Moises Velasquez-Manoff. Discutând cu biologi de diferite specialităţi – geneticieni, zoologi, specialişti în biologie evolutivă – el arată modul în care au apărut aceste animale, implicarea omului în apariţia lor şi impactul acestui fenomen asupra gândirii taxonomice.Spre deosebire de speciile „pure”, ale căror populaţii sunt mai uniforme, puţin diverse genetic, toţi indivizii semănând mult între ei la nivelul profund al genomului, populaţia hibridă de coilupi este una eterogenă: există exemplare care sunt mai mult lupi, cu ceva gene de coiot şi, la celălalt capăt al acestui spectru de distribuţie, sunt coioţi cu oarece gene de lupi. Între aceste extreme, genele de coiot şi cele provenite de la diferite specii de lup pot apărea în orice proporţie, uneori amestecul fiind „condimentat” şi cu nişte gene provenite de la câini sălbăticiţi prin pădure şi care şi-au făcut de cap cu speciile înrudite de canide – lupii şi coiotul. Unii specialişti cred că ar fi implicată şi o altă specie de lup nord-americană, lupul roşu (Canis rufus), deşi statutul de specie „pură” al acesteia este el însuşi controversat.Acest amestec încâlcit este numit de geneticienii de la Trent University din Peterborough, Canada, „canis soup”; cum s-ar zice, o amestecătură, un fel de „ciorbă” (genetică) de mamifere din genul Canis, căruia îi aparţin toate speciile care au contribuit la naşterea acestor hibrizi complecşi.Povestea s-a desfăşurat cam aşa: odată cu colonizarea de către europeni a Americii de Nord, o specie americană de lup (lupul răsăritean, Canis lycaon) a devenit obiectul persecuţiilor din partea coloniştilor. Vânarea intensă şi intoxicarea cu momeli otrăvite au dus la dispariţia acestei specii din zona de nord-est a Statelor Unite. Ultimele rămăşiţe scăpate de la măcel ale acestei populaţii au migrat pe teritoriul de azi al Canadei. În aceeaşi perioadă, coioţii  (Canis latrans), o specie mai mică de canide sălbatice, originari din Great Plains (Marile Câmpii, întinsa zonă de prerie din centrul SUA), a început să-şi extindă arealul spre est, unde a dat peste lupii răsăriteni „refugiaţi” şi s-a împerecheat cu aceştia. Descendenţii lor s-au împerecheat şi cu alte specii de canide: uneori şi cu câini (Canis familiaris), dar mai ales cu lupul cenuşiu, originar din Eurasia, Canis lupus, specia de lup care trăieşte şi la noi în ţară şi care a migrat în America de Nord în mai multe valuri, în timpul ultimelor 240.000 de ani, peste puntea de uscat care, în timpul glaciaţiunilor, se forma pe locul actualei Strâmtori Bering, legând Asia de America de Nord.Rezultatul a fost apariţia unor carnivore hibride care au moştenit de la părinţii lor de specii diferite un amestec de trăsături care i-a ajutat să devină jucători redutabili în ecosistemele în care trăiesc. Mai mari decât coioţii (cu aproximativ 40%), cu fălci mai puternice, asemenea lupilor, au moştenit, tot de la lupi, caracterul de animale sociale, ceea ce le permite să vâneze în haită, lucru ce-i face eficienţi în doborârea prăzilor mari. Dar au moştenit şi de la coioţi o însuşire valoroasă: capacitatea de a se adapta mediului antropizat, de a trăi, adică, în medii cu populaţie umană densă. Coioţii sunt aşa de buni la asta, încât mulţi trăiesc în oraşe, chiar în metropole americane zgomotoase şi aglomerate, cu milioane de locuitori.Beneficiind de creşterea suprafeţei pădurilor în estul Americii de Nord (deoarece în SUA agricultura este acum practicată predominat în partea centrală a ţării şi în California, pădurile au reocupat terenurile altădată cultivate, iar trecerea la economia bazată pe petrol a redus consumul de lemn) – coilupii şi-au tot extins arealul, ceea ce continuă să facă şi în ziua de azi. Aşadar, fără să vrea, omul a creat condiţiile răspândirii acestei noi entităţi hibride. Iar amestecul său unic de trăsături, datorat combinaţiei de gene, l-a ajutat să se adapteze şi să se răspândească, mult mai uşor şi mai rapid decât oricare dintre speciile pure care i-au fost părinţi, în zone în care presiunea antropică este destul de mare, ca urmare  a densităţii populaţiei umane.„Suntem cumva, privilegiaţi pentru că am putut asista, în ultimii 100 de ani, la naşterea acestei entităţi”, spune Bradley White, genetician la Trent University. Dar acestă entitate nu este interesantă doar din perspectiva diversităţii faunistice: existenţa ei pune în discuţie – sau repune, cine ştie pentru a câta oară –  concepte vechi care domină încă gândirea ştiinţifică, dar care, iată, se dovedesc neadecvate câteodată, incapabile să cuprindă complexitatea lumii vii aflate în plină evoluţie.