Lumea animalelor

Un tânăr cu probleme adoptă un cățel cu dizabilități! Cei doi se ajută reciproc să treacă peste greutățile vieții

Un tânăr cu probleme adoptă un cățel cu dizabilități! Cei doi se ajută reciproc să treacă peste greutățile vieții.

Cei doi au venit cei mai buni prieteni!

Roo, este un Labrador în vârstă de opt săptămâni, iar atunci când merge, se sprijină pe cele din faţă, aruncându-şi spatele în sus.

Pentru Luke, fiul lui Lauren Salmon, în vârstă de 15 ani, imaginea lui Roo pe internet l-a determinat să ia o decizie cu totul deosebită. A fost agresat la şcoală pentru că suferă de psoriazis, o afecţiune cronică care îi lasă pielea acoperită de pete roşii.

Deoarece a venit pe lume cu un handicap, dacă nu era adoptat în timp util de o familie iubitoare, sfârşitul său ar fi fost unul extrem de trist.

„Este plin de energie. Nu sunt foarte mulţi câini asemeni lui Roo acolo”, a mărturisit Salmon. „Cred că puii cu dizabilităţi sunt ucişi, deoarece nu au nicio valoare comercială, dar pentru noi el este de neînlocuit”.

Când băiatul şi mama lui au sosit la adăpost, câinele a început să sară bucuros pe picioarele din spate.

Din momentul în care Luke l-a adus pe Roo acasă, ei au devenit inseparabili.

Un tânăr cu probleme adoptă un cățel special!

Pe lângă noii săi proprietari grijulii, Roo se bucură acum şi de compania unui câine, alături de două pisici şi doi iepuri.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ