Lumea animalelor

Un nou târg de adopții se va desfășura în acest weekend, în București, pentru prietenii necuvântători. Locația este una inedită

ASPA va organiza un nou târg de adopții sâmbătă, 15 octombrie, în București, în intervalul orar 11:00 – 17:00. În rolurile principale vor fi cățeii din centrele de adopții ASPA, cât și pisicuțe ale Asociației TNR Capturare, Sterilizare, Eliberare, de toate vârstele, culorile, mărimile, cu personalități care mai de care mai interesante, care vă vor aștepta nerăbdători să-I adoptați.

Voluntarii PROEDUS vor fi și ei alături de patrupezi pe toată durata târgului de adopții. Anul acesta, sute de căței și-au schimbat viața cu ajutorul ASPA, datorită faptului că au fost adoptați de familii iubitoare de animale și responsabile.

Locațiile în care ASPA organizează târgurile de adopții sunt inedite

 Pentru desfășurarea acestui târg au ales Grădina de vară a Teatrului Constantin Tănase din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), intrarea dinspre Arcul de Triumf. Grădina se află în imediata apropiere a aleii principale (Aleea Michael Jackson), care traversează parcul.

Un nou târg de adopții marca ASPA va fi unul cu totul special, întrucât vor fi invitați celebrii actori Vasile Muraru, director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase, și Valentina Fătu, care vor fi alături de blănoși în drumul lor spre a-și găsi familii iubitoare și responsabile.

De asemenea, sponsorii campaniei vor oferi numeroase cadouri atât pentru cățeii adoptați, cât și pentru adoptatori:

Hrană umedă și uscată, jucărie și castron de la MAXI PET România;

Recompense de la Pedigree Romania;

Sedințe gratuite de cosmetică canină de la Zen Pet Club;

Medalioane inteligente cu cod QR de la Petradar;

O pătură anti-păr, o pernă OS și un voucher în valoare de 50 de lei cu care adoptatorii pot achiziționa produse pentru cățeii adoptați de la Tashenka Comfort Zone – Love is spoken here;

Pachete care conțin: o pungă de cafea boabe Starbucks, un pahar reutilizabil din plastic Starbucks și un card Starbucks Rewards încărcat cu 20 de lei de la Starbucks Romania.

Adopțiile sunt gratuite, iar animalele prezente la târg sunt sănătoase și au toate procedurile legale îndeplinite.

 

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

4 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ