Sari la conținut
Home » Un autobuz a fost transformat într-un adăpost mobil pentru animalele aflate în pericol!

Un autobuz a fost transformat într-un adăpost mobil pentru animalele aflate în pericol!

  • de

Un autobuz a fost transformat într-un adăpost mobil pentru animalele aflate în pericol!

Șoferul a decis să nu lase pe nimeni în urmă, atunci când vine vorba despre animalele neajutorate!

Un bărbat pe nume Tony Alsup a decis să transforme un autobuz într-un adevărat adăpost pentru animale!

Original din Greenback, Tennesee, bărbatul a decis să intervină după ce uraganele Florence și Harvey au provocat pagube enorme în Statele Unite ale Americii, ducând la o evacuare de urgență a populației. Însă, multe dintre animale nu au reușit să fie evacuate la timp, iar de aceea bărbatul a decis să intervină.

Alsup a început să salveze animale în 2017, când uraganul Harvey a lovit statul Texas, imediat după ce a văzut rapoartele provenite de la adăposturile care erau supraaglomerate:

„M-am gândit, ei bine ce pot să fac?”, a spus el. „- Mă duc să cumpăr un autobuz.” În felul acesta, el a putut să transporte animalele spre alte adăposturi care erau mai puţin aglomerate. A continuat să salveze animale şi în timpul uraganelor Irma şi Maria.

Potrivit The Washington Post, călătoria sa a început din Tennessee, până în Carolina de Sud pentru a salva mai mult de 70 de animale din faţa uraganului Florence. Un total de 53 de câini şi 11 de pisici.

„Mi-am zis: Uite – şi acestea sunt vieţi!”, a declarat Alsup, publicaţiei anterior menţionate.

„Animalele – în special cele provenite din adăposturi – trebuie întotdeauna să stea pe bancheta din spate a autobuzului. Dar eu m-am gândit să le ofer propriul lor autobuz. Dacă trebuie, voi plăti tot combustibilul, sau chiar o barcă pentru a-i scoate pe aceşti câini de acolo.”

În timpul celui mai recent uragan, bărbatul a făcut un anunţ pe Facebook cerând să i se indice zonele în care animalele de companie au nevoie de ajutor, mai ales în regiunea Carolina de Sud.

„Totul este adevărat. Tony şi-a făcut apariţia Miercuri la 4 A.M. pentru a ridica animalele rămase la noi – câinii bolnavi, sau cei cu viermi cardiaci”, a scris The Saint Frances Animal Center pe Facebook. „Acele exemplare pe care nimeni altcineva nu le va lua vreodată. Şi i-a transportat în siguranţă. Nu a fost cea mai convenţională evacuare, dar cu siguranţă a fost una făcută din tot sufletul”.

Călătoria s-a încheiat după ce acesta a transportat animalele la un adăpost aflat în siguranță, din Alabama.

Inundațiile i-au pus câteva probleme, dar bărbatul a reușit să își ducă la îndeplinire ceea ce și-a propus, iar un număr impresionant de animale se pot bucura de viață datorită lui.