Sari la conținut
Home » Video. Unul dintre cei mai fermecători prădători, apariție după mai mult de un secol de absență. Unde a fost surprins acesta

Video. Unul dintre cei mai fermecători prădători, apariție după mai mult de un secol de absență. Unde a fost surprins acesta

Unul dintre cei mai fermecători prădători, pe cale de dispariție, a fost surprins după mai mult de un secol de la ultima vizită, plimbându-se într-o pădure din sud-vestul Londrei. Este vorba despre jderul de copac.

Un caz similar am experimentat și noi, în România, anul trecut, în codrii Iașilor, una dintre cele mai vechi, diverse și întinse păduri extracarpatice din România, aflată la sud de orașul Iași.

Jderul de copac are o înfățișare atipică, fiind vorba despre un corp alungit, mai zvelt față de cel al jderului de piatră. În partea superioară a corpului prezintă urechi mari și rotunde, dar și un cap mic.

Blana are o culoare brun gălbuie, pe piept având o pată de culoare galbenă, de formă aproape circulară.

În partea inferioară a corpului, picioarele sunt puternice, cu gheare ascuțite, iar tălpile sunt ascoperite de păr. Are o coadă lungă și un păr brun închis.

Văzul, mirosul și auzul le are foarte bine dezvoltate

Face parte din aceeași familie (Mustelide), cu vidra, nurca, dihorul, bursucul, hermelina, nevăstuica și fratele său, jderul de piatră.

Unul dintre cei mai fermecători prădători, jderul de copac este un mamifer mic, având dimensiuni cuprinse între 80-90 cm, din care coada măsoară 22-27 de cm. Masculii sunt ceva mai grei decât femelele, înregistrând o greutate cuprinsă între 1,2 și 1,4 kg, iar femelele doar 0,8-1 kg.

Are o hrană diversă, atât de origine animală, cât și vegetală, iar traiul și-l duce în păduri cu arbori înalți, fiind un cățărător abil, cu un salt sprinten de pe o creangă pe alta. Coada, o bună cârmă pentru mișcările sale, este lungă și stufoasă.

Alte denumiri ale acestuia sunt: jderul de scorbură, merarul și jderul nobil

Biogeograful Raul Calinescu a semnalat, inca din anul 1931, si alte denumiri ale acestuia: jder de scorbura (la Sebes, judetul Alba), merar (la Topesti, judetul Gorj), jder nobil.

El vaneaza mai ales noaptea, fiind specie nocturna si de amurg, dar circula si ziua, potrivit România-natura44.

Într-o pădure din Londra, jderul de copac a fost surprins de o camera-capcană care monitoriza aricii.

Acesta a fost filmat într-o pădure din sud-vestul Londrei, unde au fost instalate camere de către Societatea Zoologică din Londra (ZSL), ca parte a proiectului London HogWatch pentru monitorizarea și conservarea populației de arici din capitală, potrivit The Guardian.

„Ca parte a activității noastre de monitorizare a ariciului, amplasăm capcane cu camere de luat vederi în păduri”, a declarat Kate Scott-Gatty, asistent de cercetare pentru ZSL și London HogWatch.

„În această zonă, acestea sunt de obicei declanșate de mișcarea unor specii comune, cum ar fi vulpile și bursucii, așa că vă puteți imagina surpriza noastră când am văzut un jder de copac, o specie care de obicei se întrevede doar în Scoția și în nordul Angliei.”