Sari la conținut
Home » Top 10 cei mai veninoși șerpi din lume – Animale cu adevărat PERICULOASE

Top 10 cei mai veninoși șerpi din lume – Animale cu adevărat PERICULOASE

 Animal mitologic și totemic, pentru multe popoare, șarpele a fascinat și înspăimântat, deopotrivă. Unele specii au ajuns legendare și au intrat chiar și în folclorul cinematografic, grație armelor de autoapărare pe care le dețin. Animalzoo vă propune un Top 10 al celor mai veninoși șerpi, iar în ierarhie, surprinzător, nu apare șarpele cu clopoței, cobra, anaconda sau pitonul. (Andrei Călin) 1. ȘARPELE BRUN1Este născut pentru a fi asasin. Poate fi găsit în Australia, dar întâlnirile cu această reptilă ar trebui evitate. Statisticile spun că omoară cei mai mai mulți oameni în această zonă a lumii. Are o cantitate de venin ce este suficientă pentru a doborî, zilnic, 200 de oameni. 2. ȘARPELE VAJNIC2Completează lista reptilelor deosebit de periculoase, care își fac veacul pe continentul australian. O singură mușcătură poate să omoare 100 de oameni sau 250.000 de șoareci. Veninul este de 50 de ori mai puternic decât cel al celebrelor cobre. 3. KRAITUL MALAEZ3Este un șarpe de evitat. Acest animal apare descris de Rudyard Kipling în celebra scriere „Cărțile Junglei”. Nu are o statură impozantă, ajungând să atingă maximum 1 metru. Compensează cu agresivitatea nativă și poate fi considerat unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume. Mușcătura nu este dureroasă, iar victimele nu simt, la început, nimic. Doza de venin este de două ori mai puternică decât cea a șarpelui cobra. 4. TAIPANUL4Face și el parte dintre șerpii foarte periculoși care se găsesc pe cel mai mic continent al lumii. La maturitate, acest animal atinge lungimea respectabilă de 3 metri, suficient pentru a-și eclipsa victimele. Atacul său este decisiv pentru că, în urma mușcături, un om poate paraliza, iar înaintea morții apar simptome ca amețeală, greață și vărsături. La fel ca și în alte cazuri, esențială este prezența anti-veninului care poate salva situația. 5. ȘARPELE -TIGRU5Are habitatul în partea de sud a Australiei și atinge dimensiuni impresionante: 200 de centimetri. Se hrănește cu rozătoare și păsări, dar nu ezită să reacționeze dacă omul îi calcă teritoriul și îi tulbură liniștea. Veninul său atacă imediat sistemul nervos, provocând paralizia. 6. ȘARPELE DE MARE CU CIOC6Așa cum îi spune și numele, trăiește în mediul acvatic. Este întâlnit în Oceanul Indian și se hrănește cu pește. Măsoară 110-120 de centimetri și este posesorul unui venin letal. Majoritatea oamenilor care au fost mușcați de această reptilă nu au mai avut timp pentru a le fi administrat anti- veninul. 7. VIPERA CU SOLZI ASPRI7Trăiește în deșerturile din Africa, Orientul Mijlociu și India. Locuitorii acestor zone cred despre ea că este întruchiparea Satanei. Atinge o lungime de 110-130 de centimetri și poate ucide un om, la 24 de ore de la mușcătură. Veninul provoacă hemoragii interne și infarct. La rândul ei, vipera cu solzi aspri este vânată de reptile mai mari. 8. ȘARPELE CORAL8Este cea mai nocivă reptilă care viețuiește în America de Nord, iar multă lume consideră că această specie are cel mai frumos colorit dintre toți șerpii. Are o lungime de 1,5 metri și trăiește prin frunzișul pădurilor, iubind umezeala și răcoarea. Interesant este că șerpii din această categorie sunt canibali, mâncându-și semenii. Veninul este periculos, iar victima dă semne de amețeală, greață și vărsături. 9. VIPERA MORȚII9Poate fi întâlnită în zonele deșertice din Australia. Măsoară între 160-170 de centimetri și e mai bine să nu-ți iasă în cale. Într-o mușcătură, această viperă cu o poreclă sugestivă injectează 180 de miligrame de salivă. Pentru a ucide un om, este nevoie doar de 10 miligrame de venin, care conține neurotoxine și duce la parilizia aparatului respirator, în mai puțin de 6 ore de la producerea nefericitului eveniment. 10. ȘARPELE BOOMSLANG10Sau șarpele veninos de copac este de origine africană, atinge dimensiuni medii de 100-160 de centimetri și o greutate de 500-600 de grame. Vânează în copaci, acolo unde se camuflează perfect printre crengi și reușește să inducă în eroare victimele. Doza de venin este de 0,0002 miligrame, iar un om poate supraviețui, dacă primește repede anti-venin.