Stiati ca

Singura girafă albă din lume, măsuri extraordinare pentru protejarea sa!

Singura girafă albă din lume, măsuri extraordinare pentru protejarea sa!

Exemplarul unic în lume se află în Kenya!

Potrivit informațiilor DPA și preluate de AGERPRES,  în lume există doar o singură girafă albă, iar lupta pentru păstrarea sa în siguranță necesită mai mult efort decât ne-am putea noi imagina. Astfel, un dispozitiv de urmărire prin GPS fost montat pe animalul sălbatic, pentru a putea vedea în timp real locația, putând să o salveze de la activitățile ilegale de braconaj.

Leucismul, trăsătura genetică rară a girafei albe de sex masculin reprezintă pierderea parțială a pigmentării, potrivit lui Ahmed Noor, directorul rezervaţiei comunitare Ishaqbini Hirola Conservancy unde trăieşte animalul, situată în oraşul Garissa:

„Exemplarul este unul dintre cele trei girafe albe care au trăit în această rezervație până când o girafă albă de sex feminin și puiul ei au fost omorâți de braconieri, în luna martie. Dispozitivul GPS, care a fost plasat într-un corn al girafei, va oferi date în timp real cu privire la locul în care se află animalul, ceea ce va permite rangerilor să îl protejeze de braconieri”, a declarat Noor.

Printre animalele care trăiesc în această rezervaţie se numără exemplare de Giraffa reticulata, specie pe cale de dispariţie, dar şi antilope hirola, a căror populaţie actuală din sălbăticie este estimată la 450 de indivizi.

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ