Lumea animalelor

Șase kilometri străbătuți în fiecare zi pentru a face rost de mâncare! Sacrificiul unei mame pentru puii săi

Șase kilometri străbătuți în fiecare zi pentru a face rost de mâncare! Sacrificiul unei mame pentru puii săi.

Animalele de companie se aflau la limita supraviețuirii!

Pentru Lilica, o cățelușă abandonată în apropierea unei gropi de gunoi din Sao Paolo, Brazilia, fiecare zi reprezenta o nouă luptă pentru supraviețuire. Spre norocul ei, la un moment dat, o familie a decis să îi vină în ajutor, cu toate că nu aveau o situație materială prea bună.

Totul avea să se schimbe însă în momentul în care ea a devenit mamă, iar lucrurile au început să se complice. Nevoia asigurării hranei zilnice au făcut-o să recurgă la un gest care a devenit imediat viral pe rețelele de socializare.

În fiecare noapte, când vizibilitatea era foarte redusă, căţeluşa îşi risca viaţa pe drumuri necunoscute şi periculoase şi pleca să caute de mâncare, aproximativ șase kilometri.

În fiecare zi femeia gătea o porţie suplimentară pentru Lilica şi o aştepta pentru a-i oferi câteva mângâieri şi o masă caldă.

În ciuda faptului că îi era foame, Lilica a încetat să mănânce, a luat recipientul cu mâncare şi a plecat.

Se pare că patrupedul împărţea mâncarea cu întreaga familie, luând decizia să renunțe la propria porție de hrană pentru bunăstarea celorlalți.

Lilica a deprins acest obicei din perioada în care avea pui, dar chiar şi după ce micuţii au ajuns în grija unor familii iubitoare, căţeluşa a continuat să aducă hrană celorlalte animale.

Câinii, pisicile şi chiar căţeluşii ei se bazau pe această masă preţioasă, iar ea îşi îndeplinea în fiecare seară această datorie pentru a se asigura că totul este bine.

Șase kilometri străbătuți în fiecare zi

Recent Posts

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău

Cum poți avea o relație bună cu câinele tău. Important este să știi să ”traduci”…

3 săptămâni ago

O pisică mers singură la veterinar să nască. Unde se întâmplă asta

O pisică a mers singură la veterinar să nască, acest lucru s-a întâmplat la noi…

3 săptămâni ago

De ce este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă

De de este greșit să-i dai pisicii tale să mănânce carne crudă conform specialiștilor în…

3 săptămâni ago

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele

Medicii atrag atenția: au apărut căpușele și primii pacienți care au cerut ajutorul specialiștilor. Sezonul…

o lună ago

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate cu dispariția

Liliecii ”Vulpi zburătoare” din Australia sunt amenințate, în acest moment, ca niciodată înainte. Aceste animale…

o lună ago

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de sănătate

O nouă campanie speră să sensibilizeze și să reducă cererea de câini cu probleme de…

o lună ago

Parteneri

  • EVZ

  • EVZ

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL

  • EVZ