Sari la conținut
Home » Raport devastator al AEM. Situația, mai gravă decât se anticipa. „Natura trebuie protejată…”

Raport devastator al AEM. Situația, mai gravă decât se anticipa. „Natura trebuie protejată…”

Raport devastator al AEM. Un raport publicat recent de Agenţia Europeană de Mediu (AEM) arată că peste 80% din habitatele naturale din Uniunea Europeană se află în stare proastă de conservare. Ce este de făcut? Natura trebuie protejată mai bine, a cărei degradare are efecte negative asupra bunăstării populaţiei, informează AFP, citat de Agerpres.

„Avem în mod clar nevoie de o readucere pe linia de plutire a situaţiei, pe scară largă, în Europa”, a declarat Carlos Romao, unul dintre autorii raportului şi expert în cadrul AEM. „Este o necesitate nu doar pentru diversitate, ci şi pentru programul de luptă împotriva modificărilor climatice”, a adăugat el.

Aproximativ jumătate din speciile de păsări au un statut de conservare considerat „bun”, cu 5 puncte procentuale mai puţin decât procentul anunţat de precedentul studiu, ce a vizat perioada 2007-2012.

Specii familiare, precum ciocârlia, şi peisaje obişnuite, precum câmpiile de fâneţe, sunt în declin pe întregul continent european.

Ameninţările cu care se confruntă natura sunt multiple. De exemplu, îngrăşămintele au un efect nefast asupra micilor mamifere precum veveriţele şi hârciogii.

Raport devastator al AEM. Situația, mai gravă decât se anticipa. Natura trebuie protejată

Apar şi alte provocări, în primul rând modificările climatice, provocatoare de secete.

Un motiv de îngrijorare constă în faptul că habitatele importante pentru polenizatori, care sunt primordiali pentru biodiversitatea de pe Terra, au o stare de conservare mai degradată în comparaţie cu altele, au dezvăluit autorii raportului.

Există şi veşti bune. Statutul de conservare a speciilor de animale este considerat „bun” pentru 27% dintre ele. Râsul iberic, renul de pădure şi vidra, care au beneficiat fiecare de proiecte majore de conservare, se refac în prezent.

Un alt aspect pozitiv vizează eforturile de conservare, care au avut succes în anumite cazuri: siturile naturale incluse în reţeaua Natura 2000 de către UE sunt mai bine conservate decât celelalte habitate, afirmă specialiştii de la AEM.

ONG-ul ecologist Noah, membru al organizaţiei Prietenii Pământului, a cerut la începutul lunii octombrie creşterea acestor procente la 30%.

„Evaluarea noastră arată că protejarea sănătăţii şi a rezilienţei naturii Europei, precum şi a bunăstării oamenilor necesită schimbări fundamentale ale modului în care producem şi consumăm alimentele, gestionăm şi utilizăm pădurile şi construim oraşele. Aceste eforturi trebuie să fie însoţite de o mai bună punere în aplicare şi asigurare a respectării politicilor de conservare, de o abordare axată pe restaurarea naturii, precum şi de acţiuni climatice din ce în ce mai ambiţioase, în special în sectorul transporturilor şi al energiei”, a declarat Hans Bruyninckx, directorul executiv al Agenţiei Europene de Mediu, citat pe site-ul Comisiei Europene.

La fiecare şase ani, statele membre ale UE prezintă un raport cu privire la stadiul de conservare şi la tendinţele în materie de conservare ale speciilor şi ale tipurilor de habitate protejate în temeiul directivelor UE.