Povestea câinilor de la Cernobîl. Ce au descoperit cercetătorii?

Povestea câinilor de la Cernobîl. În cadrul unor cercetări extinse, s-au analizat sute de câini sălbatici care trăiesc în zona ruinelor centralei nucleare de la Cernobîl. Aceste studii au indicat că expunerea la radiații ar putea să fi avut un impact asupra structurii genetice a acestor câini.

După catastrofa nucleară de la Cernobîl din 26 aprilie 1986, aproximativ 120.000 de oameni din zona Pripyat și din împrejurimi au fost nevoiți să-și părăsească casele, inclusiv animalele de companie. Aceste animale au devenit sălbatice și au înmulțit, adaptându-se la noile condiții de mediu.

Povestea câinilor de la Cernobîl

Într-un nou studiu, cercetătorii au încercat să înțeleagă mai bine câinii care trăiesc în această zonă. Au luat în considerare gradul de contaminare a mediului înconjurător. Între 2017 și 2019, au colectat probe de sânge de la câinii fără stăpân.

Au analizat genetic 302 de indivizi din aceste populații. Inclusiv cei care trăiesc în apropierea centralei nucleare. Și celor aflați la distanțe cuprinse între 15 și 45 de kilometri de epicentrul dezastrului.

Rezultatele au arătat diferențe semnificative în ADN-ul câinilor din zona Cernobîl. În comparație cu animalele de companie din alte regiuni ale lumii. Această diferență genetică este considerată o consecință a expunerii prelungite la radiații ionizante pe parcursul mai multor generații.

Elaine Ostrander, autorul studiului și genetician la Institutul Național de Cercetare a Genomului Uman, a subliniat că acest studiu a avut o constatare remarcabilă. Câinii din zona Cernobîl au un profil genetic distinct care reflectă influența radiațiilor.

Oamenii hrănesc câinii din zona apropiată

Cercetătorii au constatat că acești câini sălbatici din zona de excludere sunt probabil descendenți ai animalelor de companie abandonate de oameni în momentul exploziei nucleare, iar această istorie a fost înregistrată în ADN-ul lor.

Câinii sunt considerați semi-sălbatici, deoarece au avut interacțiuni limitate cu oamenii de-a lungul timpului. Oamenii care lucrează în zonă îi hrănesc.

Veterinarilor le revine sarcina de a-i vizita periodic pentru vaccinări și tratamente, atunci când este necesar.

Cercetătorii urmăresc, de asemenea, să determine dacă aceste diferențe genetice au un impact asupra sănătății, aspectului și comportamentului câinilor.

Ei speră să identifice variante genetice care au evoluat în timpul celor 15 generații de la accident și care le permit câinilor să supraviețuiască în ciuda expunerii mari la radiații din mediu, potrivit playtech.ro.