Lumea animalelor

Polițiștii au demarat o campanie de informare pe tema sterilizării animalelor. Asociația ”We Care About Strays” este și ea implicată

Polițiștii au demarat o campanie de informare pe tema sterilizării animalelor. Duminică s-a desfășurat o campanie de informare a deținătorilor de animale privind obligativitatea sterilizării și  a interdicției abandonului de animale. Organizatorii au fost polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în colaborare cu Asociația ”We Care About Strays”.

Această acțiune s-a derulat în comuna Dimăcheni, iar numărul persoanelor consiliate a fost 80. Polițiștii și voluntarii asociației au insistat pe asigurarea unor condiții optime de trai animalelor de companie pe care le dețin și, mai ales, modul în care sunt respectate acestea, valabile pentru 65 de animale de companie.

Polițiștii au demarat o campanie de informare pe tema sterilizării animalelor, iar Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a precizat cateva informații legate de aceste eveniment.

„Peste 80 de persoane au fost consiliate de polițiști și voluntari cu privire la respectarea legislației privind asigurarea unor condiții optime de trai animalelor de companie pe care le dețin, fiind verificat și modul în care sunt respectate, aceste condiții, pentru 65 de animale de companie. Activitatea a avut ca scop popularizarea legislației în domeniul protecției animalelor, prevenirea situațiilor în care animalelor sunt abandonate, reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament”, conform Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

O acțiune asemănătoare s-a organizat și anul trecut, tot în aceeași perioadă, cu privire la beneficiile microcipării şi sterilizării animalelor şi la responsabilităţile legale ale deţinătorilor acestora.

Scopul campaniei de anul trecut a fost de a preveni abandonul de animale, iar acțiunea s-a derulat timp de trei zile pe săptămână, în intervalul orar 17.00 – 21.00, până la 30 septembrie.

Aceste campanii care se organizează constant sunt esențiale, în contextul fenomenului în creştere al abandonului de animale. Câinii abandonați de oameni pe străzi migrează din judeţul Ilfov în Bucureşti şi invers şi se înmulţesc necontrolat.

Ce reprezintă sterilizarea și castrarea la câini?

Sterilizarea constă în îndepartarea chirurgicala a organelor de reproducere la femelele de câine, iar castrarea, se referă la aceeași procedură, însă pentru masculi.

Ambele interventii se desfasoara sub anestezie totala si, desi pot exista diverse riscuri, nu implica, de obicei, probleme. Singurele dezavantaje fiind, in general, cele legate de recuperare, potrivit mobile-vet.ro.

De ce este nevoie să apelezi la aceste metode pentru animalul tău?

Aceste metode sunt susținute de mulți veterinari, fiind invocate o multitudine de motive, cum ar fi: de sănătate, comportamentale, sociale.

Pentru câinii de sex feminin, sterilizarea este benefică întrucât: reduce riscul de infecții ale uterului, preîntampinarea sarcinilor nedorite, sterilizarea femelelor de câine preîntâmpină apariția “sarcinilor false” care generează probleme de comportament, dar și medicale.

Pentru câinii de sex masculin, castrarea reduce semnificativ sansele de aparitie a bolilor de prostata si a acestui tip de cancer și, de asemenea, poate avea efecte benefice asupra comportamentului.

Avantaje pentru stăpâni, societate și pentru animale

Câinele va avea un comportament mai lipsit de probleme, dar, în același timp, se va evita înmulțirea numărului de căței fără stăpân. Mii de câini sunt eutanasiați în fiecare an, în adăposturi, întrucât nu sunt adoptați. Prin aceste metode se realizează o scădere a numărului de câini din adăposturi.

 

 

 

 

 

 

Recent Posts

Cel mai rapid animal terestru din lume, pe cale de dispariție

Cel mai rapid animal terestru din lume, ghepardul, se îndreaptă spre dispariție, potrivit unui studiu…

8 ore ago

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov

Parada Canină ‘Câini de Companie’ la Brașov. Braşovenii și turiștii au fost invitaţi, sâmbătă, să…

11 ore ago

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Ce le spune instinctul

De ce mănâncă iarbă câinele şi pisica? Mulţi dintre stăpânii de animale de companie, în…

11 ore ago

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici

Care sunt cele mai prietenoase rase de pisici. Se spune că pisicile sunt mai puțin…

6 zile ago

Pisica ta urinează pe hainele din casă. Cauzele și remediile

De ce pisica ta urinează pe hainele din casă. Mirosul urinei de pisică este foarte…

6 zile ago

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini

Acestea sunt cele mai scumpe rase de câini. Unele rase de câini pot fi foarte…

6 zile ago

Parteneri